Filmul „Joker” s-a menținut pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend

Filmul „Joker” s-a menținut pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend
scris 14 oct 2019

Filmul „Joker”, regizat de Todd Phillips, cu Joaquin Phoenix și Robert De Niro în distribuție, s-a menținut pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend.

În al doilea final de săptămână de la premieră, lungmetrajul a generat încasări de 55 de milioane de dolari, cu aproximativ 43% mai puțin decât în primul weekend, potrivit boxofficemojo.com.

Urmărește-ne și pe Google News

„Joker”, cu un buget de producție de 55 de milioane de dolari, a generat până în prezent, la nivel global, încasări de 543,9 milioane de dolari, scrie News.ro.

Romanul Xanax al jurnalistului Profit.ro Liviu Iancu - record de exemplare. \ CITEȘTE ȘI Romanul Xanax al jurnalistului Profit.ro Liviu Iancu - record de exemplare. "Atât de tare m-a deformat meseria încât dacă trec cu mașina pe lângă un accident oribil, primul gând e să dau știrea."

Animația „The Addams Family” a debutat pe poziția secundă, cu încasări de 30,2 milioane de dolari. Lungmetrajul este bazat pe benzile desenate cu același nume ale lui Charles Addams și este regizat de Conrad Vernon și Greg Tiernan.

Filmul SF „Gemini Man”, regizat de Ang Lee, cu Will Smith și Clive Owen în distribuție, a debutat pe locul al treilea în top, cu încasări de 20,5 milioane de dolari. El spune povestea unui asasin plătit care are pe urme o clonă a lui, o versiune mai tânără și mai puternică.

Animația „Abominable” a coborât două locuri în top, până pe patru. În al treilea weekend de la premieră, filmul a generat încasări de 6,1 milioane de dolari.

Lungmetrajul „Downton Abbey” s-a clasat pe poziția a cincea, în coborâre două locuri. În al patrulea weeknd de la debut, filmul a generat încasări de 4,9 milioane de dolari.

Tot două locuri a coborât în top și „Hustlers”, cu Jennifer Lopez în rol principal. Filmul s-a clasat pe locul al șaselea, după ce, în al cincilea weekend de la premieră, a generat încasări de 3,8 milioane de dolari.

Filmul biografic „Judy”, cu Renée Zellweger în rol principal, s-a clasat pe poziția a șaptea, cu încasări de 3,25 milioane de dolari în al treilea weekend de la debut.

Poziția a opta în clasamentul nord-american a fost ocupată de filmul horror „It: Chapter Two”, în coborâre trei locuri. Pelicula a generat, în al șaselea weekend de la premieră, încasări de 3,22 milioane de dolari.

Comedia „Jexi” a debutat pe locul al nouălea, cu încasări de 3,1 milioane de dolari. Filmul spune povestea unui bărbat care își iubește telefonul mobil mai mult decât orice altceva.

Filmul SF „Ad Astra”, cu Brad Pitt în rol principal, a coborât trei locuri, până pe zece. În al patrulea weekend de la debut, el a generat încasări de 1,9 milioane de dolari. 

viewscnt
Afla mai multe despre
joker
box office
joaquin phoenix