Disneyland Paris - închis

Disneyland Paris - închis
scris 29 oct 2020

Parcul de distracții Disneyland din Paris, deținut de compania Walt Disney Co, își va închide din nou porțile, odată cu intrarea Franței într-o nouă perioadă de izolare la domiciliu pentru a ține sub control al doilea val al pandemiei de COVID-19, a precizat joi compania, potrivit Reuters.

Disneyland Paris și-a închis porțile în martie, ca măsură de luptă contra pandemiei, și a fost redeschis în iulie, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Economia americană a înregistrat o creștere record CITEȘTE ȘI Economia americană a înregistrat o creștere record
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Parcul va fi închis la finalul zilei de 29 octombrie.

Potrivit restricțiilor care vor intra în vigoare vineri, francezii vor avea voie să-și părăsească locuințele doar pentru a cumpăra bunuri esențiale, a beneficia de asistență medicală sau pentru activități fizice în aer liber pentru cel mult o oră în fiecare zi. Li se va permite să meargă la muncă dacă angajatorul consideră că munca nu se poate realiza de acasă. Școlile vor rămâne deschide.

Parcurile Disney din Hong Kong, Shanghai, Tokyo și Florida vor rămâne deschise, dar vor primi un număr restrâns de vizitatori și vor oferi măsuri de protecție pentru a stopa transmiterea noului coronavirus.

Disneyland din California este închis din luna martie. Compania a anunțat în septembrie că va concedia 28.000 de persoane, cei mai mulți angajați ai parcurilor tematice din Statele Unite.

viewscnt
Afla mai multe despre
disneyland paris
covid-19