Cele mai vândute cărți în 2017 pe Libris.ro

Cele mai vândute cărți în 2017 pe Libris.ro
scris 9 ian 2018

"La Medeleni", de Ionel Teodoreanu, "Origini", scris de Dan Brown, “Înainte să te cunosc”, de Jojo Moyes, “Fluturi”, de Irina Binder și “Sub aceeași stea”, de John Green, se află în topul celor mai populare cărți pe Libris.ro în anul 2017 din totalul de 2 milioane de volume vândute.

Libris.ro a întocmit câte un top 5 al celor mai vândute cărți anul acesta pentru categoriile populare de pe site: beletristică, romane de dragoste, young adult, literatură contemporană și clasică, gastronomie, cărți adresate copiilor, dar și adulților pentru creșterea copilului, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În topul celor mai vânduți autori ai acestui an se află și doi români. Jojo Moyes conduce clasamentul, urmată de Irina Binder și Dumitru Constantin Dulcan, Dan Brown și Nealle Donald Walsch.

În clasamentul celor mai vândute 5 cărți de beletristică se regăsesc Dan Brown - “Origini”, Petronela Rotar - “Orbi”, dar și Igor Bergler - “Testamentul lui Abraham”. Topul este completat de Irina Binder - “Insomnii” și Jojo Moyes - “Un bărbat și o femeie”.

“Trei metri deasupra cerului”, scris de Federice Moccia, este cel mai vândut roman de dragoste în 2017, urmat de “Înainte să te cunosc” al lui Jojo Moyes, carte ecranizată în 2016. Printre cărțile de dragoste preferate de români au mai fost și “Oamenii fericiți citesc și beau cafea”, de Agnes Martin-Lugand, “Ziua în care la celălalt capăt al iubirii n-a mai fost nimeni”, scris de Ioana Chicet Macoveiciuc, dar și “Uriașul gigant”, semnat de Kazuo Ishiguro.

Celebrul ceas astronomic din Centrul istoric al orașului Praga a fost oprit pentru șase luni CITEȘTE ȘI Celebrul ceas astronomic din Centrul istoric al orașului Praga a fost oprit pentru șase luni

În ceea ce privește cărțile din categoria Young Adult, o categorie populară în rândul tinerei generații, Gayle Forman conduce clasamentul cu volumul “Dacă aș rămâne”, și acesta un roman ecranizat în 2014. Printre cele mai vândute cărți ale categoriei pentru tineri din acest an se numără încă un roman ecranizat în 2014, “Sub aceeași stea”, de John Green, “Și soarele e o stea”, de Nicola Yoon, “Fericirea începe azi” al lui Jamie McGuire, precum și romanul clasic reprezentativ pentru categorie, “De veghe în lanul de secară”, de J.D. Salinger.

Cele mai vândute 5 cărți de Literatură Contemporană sunt: “Înainte să te cunosc", de Jojo Moyes, “Fluturi” (volumele 1 și 2, ediția 2), scris de Irina Binder, “Oamenii fericiți citesc și beau cafea”, de Agnes Martin-Lugand, “Tot ce nu ți-am spus”, de Celeste Ng și “Fata din tren”, scrisă de Paula Hawkins.

Topul de Literatură Clasică începe cu volumele 1, 2 și 3 “La Medeleni”, scrise de Ionel Teodoreanu. “Romanul adolescentului miop” al lui Mircea Eliade, “Idiotul”, de F.M. Dostoievski, “Enigma Otiliei”, de George Calinescu și “O mie nouă sute optzeci și patru”, de George Orwell au fost și ele printre cele mai vândute cărți clasice.

În acest an, părinții au cumpărat pentru cei mici cărți de joc Montessori, “Povești de seară pentru fete rebele”, de Elena Favili, Francesca Cavallo, “Primele mele cărți cu poze”, “Mă pregătesc să fiu școlar” și “175 de jocuri pentru preșcolari și școlari mici”.

Iar printre cele mai vândute cărți pentru creșterea copilului se numără “100 de remedii naturale pentru copilul tau”, de Jared M. Skowron, “Ghidul adolescenților”, de Jane Fonda, dar și “Montessori de la naștere la 3 ani”, de Charlotte Poussin. Topul este completat de “Antiparenting”, de Savatie Bastovoi și “Te iubesc orice-ai face!”, de Ioana Chicet Macoveiciuc.

Topul celor mai vândute cărți din categoria Gastronomie este alcătuit din “Mami, e gata?”, de Ioana Chicet Macoveiciuc, “Carte de bucate”, semnată Sanda Marin, “Super Food în fiecare zi”, de Jamie Oliver. Urmează “Carte de bucate”a  Silviei Jurcovan și “Diversificarea raw și vegană. Sfaturi și rețete pentru bebeluși și copii mai mari” a Ligiei Pop.

Fondat în 2008, Libris.ro este o afacere 100% românească și cea mai mare librărie online din România. Peste 120.000 de titluri de carte stau la dispoziția cititorilor pe Libris.ro, alături de jocuri pentru copii, board games, muzică, filme și cadouri. Din decembrie 2014, Libris.ro s-a alăturat Organizației "Salvați Copiii" în proiectul de reducere a mortalității infantile în România.

viewscnt
Afla mai multe despre
carti
libris