Cântăreața texană intră astfel, la vârsta de 44 de ani, în micul club din care fac parte soțul său Jay Z, Taylor Swift, Bruce Springsteen și Rihanna.
Potrivit revistei, de referință în clasarea marilor averi, ultimul tunreu al lui Beyoncé, "Cowboy Carter Tour", i-a adus peste 400 de milioane de dolari, cel mai profitabil turneu al cântăreței în 2025, scrie News.ro.
Precedentul turneu, "Renaissance", i-a adus 600 de milioane de dolari, potrivit revistei.
Beyoncé, supranumită și "Queen Bey", a devenit ”a treia cea mai bine plătită muziciană din lume”, ținând cont de aceste venituri, de catalogul său muzical și de alte acrduri, potrivit revistei, care nu publică o estimare exactă a averii totale.
Forbes subliniază că, în pofida faptului că cântăreața a explorat și alte sectoare, de exemplu înfrumusețarea, băuturile sau hainele, ”cea mai mare parte a averii sale provine din muzica sa, prin controlarea drepturilor cataogului său extrem de prețios și prin obținerea de venituri masive din tuneele sale mondiale”.
Laureată a 35 de Grammy Awards - inclusiv al albumului anului în 2025 -, texana urmează să coprezideze Gala anuală a Metropolitan Museum de la New York, în mai.














