Instanța motivează suspendarea amenzilor ASF aplicate unor șefi ai City Insurance, care ar fi refuzat să transmită informațiile solicitate: nu au atribuții în acest sens!

Instanța motivează suspendarea amenzilor ASF aplicate unor șefi ai City Insurance, care ar fi refuzat să transmită informațiile solicitate: nu au atribuții în acest sens!
scris 24 mai 2021

Unul din motivele pentru care instanța a decis suspendarea amenzilor aplicate unor conducători ai City Insurance, liderul pieței de asigurări, este că aceștia nu au atribuții în furnizarea informațiilor solicitate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, reiese din documentele analizate de Profit.ro.

La începutul acestui an, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că a sancționat trei membri ai Directoratului City Insurance și cinci membri ai Consiliului de Supraveghere al asigurătorului cu amenzi în cuantum total de 3,78 milioane de lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Profit.ro a anunțat însă, în a doua parte a lunii martie, că vicepreședintele Directoratului City Insurance, Mircea Barbu Buzerea, și un membru al Consiliului de Supraveghere al companiei, Epameinondas Papanikolaou, au reușit să obțină suspendarea în instanță a sancțiunilor aplicate de ASF.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Potrivit ASF, Buzerea a fost sancționat cu amendă de 500.000 lei, iar Papanikolaou cu 450.000 lei pentru că "informațiile solicitate nu au fost transmise Autorității, iar conducerea executivă și conducerea superioară a societății nu s-au asigurat că informațiile solicitate sunt disponibile astfel încât să fie puse la dispoziție în termenul stabilit, ASF fiind astfel împiedicată, fără drept, în exercitarea atribuțiilor conferite prin lege".

eMAG a atins nivelul “net zero” al emisiilor de dioxid de carbon pentru operațiunile sale CITEȘTE ȘI eMAG a atins nivelul “net zero” al emisiilor de dioxid de carbon pentru operațiunile sale

"Procedând la analiza sumară a conținutului Deciziei ASF nr. 90/25.01.2021, instanța constată că asupra acesteia planează o îndoială serioasă de nelegalitate, care derivă din faptul că reclamantul, în calitate de membru al Consiliului de supraveghere al City Insurance, nu are competența legală a comunica ASF datele și informațiile solicitate de către instituție prin adresa nr. SA-DSC 4128/10.11.2020 și nr. SA-DSC 18/4.01.2021, în termenul prevăzut în conținutul adreselor menționate anterior. Această împrejurare de fapt și de drept, care creează o îndoială serioasă asupra legalității Deciziei ASF nr. 90/25.01.2021, transpare cu ușurință din faptul că prin adresa ASF nr. SA-DSC 4128/10.11.2020, având ca obiect transmiterea unor informații, date si documente, aferente perioadei 01.01.2019 – 30.09.2020, în vederea analizei unor operațiuni privind reasigurarea, cu termen de răspuns până cel târziu la data de 20.11.2020, a fost trimisă prin mail de către ASF, către secretariatul general al reclamantei, în atenția domnului Renato Szilagyi, în calitate de președinte al Directoratului City Insurance.

De altfel, în concordanță de destinatarul solicitării de informații, date si documente, răspunsul reclamantei la adresa pârâtei ASF nr. SA-DSC 4128/10.11.2020, exprimat prin mailul din data de 27.11.2020, a fost trimis de către Renato Szilagyi, în calitate de președinte al Directoratului City Insurance", se arată în motivarea unei decizii privind suspendarea sancțiunii aplicată lui Epameinondas Papanikolaou.

Instanța a apreciat că, pentru fi întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzută de Legea nr. 237/2015, este necesar ca refuzul reclamantului cu privire la comunicarea informațiilor, datelor si documentelor menționate în adresa ASF nr. SA-DSC 4128/10.11.2020 să fie precedat de o cerere anterioară comunicată reclamantului, în sensul menționat anterior.

CONFIRMARE Signal Iduna a anunțat autoritățile române că va prelua operațiunile Ergo, controlată de gigantul MunichRe CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Signal Iduna a anunțat autoritățile române că va prelua operațiunile Ergo, controlată de gigantul MunichRe

"În aceste condiții, având în vedere că reclamantul nu este menționat ca fiind destinatarul adresei ASF nr. SA-DSC 4128/10.11.2020, instanța reține că există un dubiu rezonabil în ce privește legalitatea Deciziei ASF nr. 84/25.01.2021, întrucât adresa ASF nr. SA-DSC 4128/10.11.2020 nu cuprinde în conținutul acesteia o solicitare de informații, date si documente adresată reclamantului, pentru a fi reținut un refuz nejustificat al reclamantului în ce privește trimiterea informațiilor solicitate prin adresa menționată anterior, cu consecința întrunirii elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de articolul 163, aliniatul 1, litera o din Legea nr. 237/2015", se mai spune în motivare.

Instanța a considerat că, în Deciziile ASF de sancționare a membrilor conducerii executive ai City Insuance, la articolul 2 din acestea chiar ASF pune în sarcina "conducerii executive obligația de a întreprinde demersurile necesare transmiterii ASF [...] a informațiilor".

"Faptul că reclamantul are în întreținere doi copii minori, contribuind la plata taxelor școlare, precum si la plata cheltuielilor de zi cu zi ale acestora, coroborat cu faptul că amenda stabilită în sarcina sa are un cuantum extrem de mare și totodată disproporționat față de veniturile obținute din exercitarea funcției in considerarea căreia a fost stabilită, conduc la concluzia că este întrunită și condiția pagubei iminente. Pentru aceste motive, instanța va admite cererea și va dispune suspendarea executării articolului 1 din Decizia ASF nr. 90/25.01.2021", se mai spune în motivare.

Și în cazul dosarului Buzerea vs ASF decizia instanței a luat în calcul aproximativ aceleași motive amintite anterior. Astfel, dincolo de faptul că Buzerea nu are competența legală a comunica instituției datele și informațiilor solicitate, magistrații au apreciat că actul administrativ contestat nu cuprinde o analiză a criteriilor de individualizare a amenzii contravenționale, din care să rezulte că amenda în cuantum de 500.000 reflectă aplicarea acestor criterii de individualizarea, prin raportare la situația particulară a reclamantului.

EXCLUSIV Iulian Stanciu, președinte executiv eMAG și acționar NOD, readuce pe piață brandul de frigidere Fram. \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Iulian Stanciu, președinte executiv eMAG și acționar NOD, readuce pe piață brandul de frigidere Fram. "Din trecut, în prezent"

"O altă împrejurare de fapt și de drept care converge către reținerea aparenței de nelegalitate a Deciziei ASF nr. 84/25.01.2021, constă în faptul că, față de exigențele impuse de antrenarea răspunderii contravenționale a reclamantului, ASF nu a analizat, la data emiterii deciziei de sancționare, faptul că City Insurance a transmis către instituție datele si informațiile solicitate, constând în 160 de fișiere, pentru a răspunde celor 11 puncte din solicitarea privind reasigurarea, împrejurare care se reflectă în neîndeplinirea elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de Legea nr. 237/2015. 

Fără a pune în discuție obligația City Insurance de a transmite către ASF datele si informațiile solicitate prin adresele nr. SA-DSC 4128/10.11.2020 și nr. SA-DSC 18/4.01.2021, instanța reține că există o îndoială legitimă și în ce privește caracterul efectiv, real al termenului impus în sarcina reclamantei de îndeplinire a acestor obligații, mai ales în contextul pandemic actual, ținând cont de volumul ridicat al informațiilor solicitate, de desfășurarea activității în regim de telemuncă, împrejurare care se poate reflectă în caracterul neimputabil al inacțiunii reclamantului din prezenta cauză", se mai spune în motivare.

Magistrații au considerat că, prin raportare la cuantumul ridicat al amenzii în cuantum de 500.000, executarea imediată a Deciziei ASF nr. 84/25.01.2021 este de natură să producă consecințe negative în patrimoniul reclamantului, un prejudiciu material viitor și cert, astfel încât, deși paguba creată are un caracter legal și rezultă din executarea deciziei contestate, efectele executării din oficiu ale actelor administrative sunt contrabalansate de cuantumul ridicat al amenzii contravenționale aplicate reclamantului.

"Pentru aceste motive, curtea va admite cererea și va dispune suspendarea executării art.1 din Decizia ASF nr.84/25.01.2021", se mai arată în document.

Magistrații au suspendat și sancțiunile aplicate Arampova Aelita - membru Consiliu de Supraveghere (amendă 450.000 lei), Cristian Pascale - membru Consiliu de Supraveghere (amendă 450.000 lei), Rossler Max Walter - vicepreședinte Consiliu de Supraveghere (amendă 450.000 lei) și Renato Szilagyi, președinte Directorat (amendă 530.000 lei).

În cazul Browne Woodthorpe Robert - președinte Consiliul de Supraveghere (amendă 450.000 lei) și Spyridon Stavros Mavrogalos Fotis - membru Directorat (amendă 500.000 lei), instanța a respins cererile de suspendare.

CONFIRMARE Gigantul american Amazon deschide a patra firmă în România CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Gigantul american Amazon deschide a patra firmă în România

Înființată în 1998, City Insurance este controlată de Vivendi International SRL - 85,23%, Nicolae Mușat - 8,9%, Fortuna Coppola - 2,37%, Cristian Pascale - 1,91% și alți acționari persoane fizice și juridice - 1,58%.

Acționarul unic al Vivendi International este Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase.

Luna trecută a fost anunțat că City Insurance, lider al pieței în ultimii 3 ani, a fost vândut de acționarul majoritar, Vivendi International, către I3CP Holdings, cu sediul în Olanda, o companie prezentată ca gestionând active de 15 miliarde euro. Presa elenă vorbește de o legătură a companiei cu Biserica Grecească, indicând că o persoană din Departamentul de comunicare al Sfintei Arhiepiscopii a Atenei apare ca reprezentant de comunicare al I3CP Holdings .

În 2019, compania a subscris prime 1,912 miliarde de lei, cu 28,81% mai mult față de anul precedent, rezultat care a plasat-o pe primul loc în ierarhia de profil.

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
amenzi
city insurance