iHunt, producător român de telefoane mobile, pregătește expansiunea pe piețele europene, prin „Marketplace iHUNT”

iHunt, producător român de telefoane mobile, pregătește expansiunea pe piețele europene, prin „Marketplace iHUNT”
scris 16 apr 2021

iHunt Technology Import Export Ploiești, producător sub brand propriu de telefoane mobile, își propune, pentru exercițiul financiar viitor, extinderea segmentului B2B la nivel internațional și expansiunea pe piețele europene, prin proiectul „Marketplace iHUNT”, acesta fiind aproape de finalizare.

Cum să reîmprospătezi online aerul și...cifra de afaceri CITEȘTE ȘI Cum să reîmprospătezi online aerul și...cifra de afaceri
Urmărește-ne și pe Google News

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

De asemenea, compania pregătește lansarea unui site internatțional, iHunt.eu, cu produse iHunt la prețuri competitive, având drept scop atragerea de noi parteneri B2B și abordarea de noi canale de vânzare. Obiectivul acestui proiect este câștigarea cotei de piață în Europa și extinderea portofoliului de parteneri strategici, în contextul în care situația epidemiologică a generat dificultăți de aprovizionare în cazul marilor producători din domeniu, indică un document al companiei.

Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), program de colectare selectivă a deșeurilor în școli, lansat deja în București, se extinde în Brașov. Obiectiv: implementarea în toate școlile din România până la finalul lui 2025 CITEȘTE ȘI Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), program de colectare selectivă a deșeurilor în școli, lansat deja în București, se extinde în Brașov. Obiectiv: implementarea în toate școlile din România până la finalul lui 2025

Valoarea de piață a iHunt Technology Import Export este la acest moment de 109,6 milioane lei, de peste 10 ori nivelul de la începutul anului 2020 și de 2,2 ori față de sfârșitul anului 2020. 

"iHunt a pătruns și s-a poziționat pe piața românească a telefoanelor mobile în primul rând prin delimitarea și adresarea unui segment de nișă, ca ofertant cvasi-exclusiv de terminale rezistente la șocuri și la condiții extreme. În anul de debut, aceste produse contribuiau în proporție de 70% la cifra de afaceri, restul fiind reprezentat de vânzări de telefoane tip ,,SMARTPHONE,, importate sub marca producătorilor din China. Odată identificat și confirmat, potențialul nevalorificat al segmentului de piață receptiv la alternative comparative din punct de vedere calitativ cu produsele firmelor consacrate, dar la costuri semnificativ mai mici a fost abordat prin strategii de penetrare si dezvoltare proactive și agresive.

EFdeN, cu sprijinul ENGIE, pune România pe harta inovației sustenabile. Prestigioasa competiție de locuințe solare, Solar Decathlon Europe 2023, se va desfășura la București CITEȘTE ȘI EFdeN, cu sprijinul ENGIE, pune România pe harta inovației sustenabile. Prestigioasa competiție de locuințe solare, Solar Decathlon Europe 2023, se va desfășura la București

Treptat, ponderea vânzărilor de telefoane rezistente a scăzut in favoarea celor de tip smartphone, care, începând cu anul 2017, au depășit 60% din valoarea totală a încasărilor. Astfel, poziționarea inițială de nișă a fost extinsă și translatată către o strategie de avantaj competitiv prin cost, consolidată și completată cu preocuparea managementului pentru diferențiere suplimentară prin calitatea serviciilor conexe (pre- si postvânzare). Vectorul acestei strategii a fost lansarea, la începutul anului 2017, a telefoanelor mobile smartphone sub marcă proprie iHunt, produse exclusiv în China.

Astfel, de la o ofertă foarte diversificată difuzată prin nume populare de producători de telefoane de pe piața chinezească, dar și vestică, strategia translatează afacerea spre inserția propriilor modele de telefoane, a căror promovare și consolidare reprezintă prima prioritate.  Ponderea telefoanelor mobile marca iHunt în volumul total al vânzărilor de telefoane smartphone a crescut în ritm accelerat în fiecare an. Dacă, în 2018, aceasta a ajuns la 40%, raportul dintre telefoanele smartphone vândute cu marca iHunt și, respectiv, cele vândute sub brandurile producătorilor chinezi s-a inversat în favoarea brandului propriu începând chiar cu anul 2019. În prezent, telefoanele iHunt se poziționează între primele trei branduri de telefoane mobile create de companii cu capital românesc", se arată în document.

FOTO Soluție inovatoare pentru toți șoferii cu probleme pe traseu. În mai puțin de 5 minute ai soluția CITEȘTE ȘI FOTO Soluție inovatoare pentru toți șoferii cu probleme pe traseu. În mai puțin de 5 minute ai soluția

Compania a avut anul trecut afaceri de 42,6 milioane lei și un profit net de 6,1 milioane lei.

iHunt technology Import Export Ploiești a fost înființată în anul 2015 și are ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet.

Firma a început în 2015 cu activitate de distribuire de telefoane mobile fabricate din China, dar din 2017 a început și vânzarea de aparate sub marcă proprie. În 2018, telefoanele marca iHunt reprezentau 80% din vânzările firmei.

ING Bank România, din nou amendată cu argumentul deficiențelor în prelucrarea datelor personale ale clienților CITEȘTE ȘI ING Bank România, din nou amendată cu argumentul deficiențelor în prelucrarea datelor personale ale clienților

În februarie 2018, Profit.ro a anunțat în premieră că iHunt Technology Import Export Ploiești se va lista la cota Aero a Bursei de Valori București, banii atrași în urma operațiunii urmând să susțină dezvoltarea gamei de produse electronice sub brandul iHunt.

“Am decis începerea procedurii de listare la Bursa de Valori București pe piața Aero pentru a atrage în acționariat noi parteneri strategici. Cu banii atrași din listare se dorește dezvoltarea gamei de produse electronice sub brandul iHunt. Vizăm oferirea spre vânzare a unui număr de acțiuni reprezentând între 10% și 25% din companie”, spunea atunci Cezar Cătălin Stroe, șeful companiei și acționar majoritar.

Cinci luni mai târziu, un pachet de 10% din acțiunile iHunt a fost vândut la BVB.

viewscnt
Afla mai multe despre
ihunt
telefoane
capitalizare
afaceri
profit net
rezultate preliminare