Fosta RATB pregătește în toate stațiile un sistem de informare a călătorilor, dar și camere video

Fosta RATB pregătește în toate stațiile un sistem de informare a călătorilor, dar și camere video
scris 11 apr 2019

Primăria Municipiului București vrea să achiziționeze sisteme de informare a călătorilor, inclusiv supraveghere video, pentru a fi instalate în toate stațiile liniilor de transport public din Capitală.

“Conform Planului de mobilitate urbană durabilă 2016 – 2030 – Regiunea București – Ilfov Mai 2016 se vor realiza adăposturi modulare pentru stații de tramvai, stații de troleibuz și stații de autobuz, având elemente constructive pentru mobilier urban, în care se vor instala sisteme de informare călători și supraveghere cu montaj inclus. Adăposturile modulare vor asigura pasagerilor prin amenajările de bază (protejarea față de intemperii, soare, fașă de circulația motorizată, etc), condiții sigure, confortabile și convenabile pe perioada de așteptare a vehiculului public de transport. Adăposturile modulare vor înlocui construcțiile actuale aflate în stațiile de troleibuz și autobuz și se vor ține cont de lățimea și dimensiunile trotuarelor în dreptul stațiilor existente. Stațiile publice în care se vor monta adăposturile modulare și sistemele de informare călători se vor stabili până la data semnării contractului. Poziționarea pentru montaj în stații se va face pe baza unor documentații tehnice în care se vor indica poziționările în teren și modul de alimentare electrică și împământare”, se arată într-un document al Direcției Transporturi din cadrul PMB.

Urmărește-ne și pe Google News
Fosta RATB își modernizează sistemul IT, concernul japonez NTT Data pierde contractul în fața unei firme românești CITEȘTE ȘI Fosta RATB își modernizează sistemul IT, concernul japonez NTT Data pierde contractul în fața unei firme românești

Durata de utilizare a viitorului sistem de informare a călătorilor și supravegherea video în stațiile de tramvai, troleibuz și autobuz va fi de cel puțin 8 ani.

În acest an, PMB a preconizat că sistemul va fi montat 300 de stații, alte 600 stații în anul 2020, la fel și în 2021, iar ultimele 500 în anul 2022.

viewscnt
Afla mai multe despre
ratb
stb
primaria
capitala
bucuresti
sistem
informare
statii
tramvai
troleibuz
autobuz