Consiliul Concurenței a anunțat ca Generali, Omniasig VIG și brokerul AON fac obiectul unei investigații privind piața asigurărilor aviatice. Profit.ro a aflat la ce cazuri se referă, în particular, Consiliul Concurenței, și de unde ar fi putut porni investigația.
Generali România și Omniasig Vienna insurance Group au fost investigate de către Consiliul Concurenței în legătură cu o eventuală încălcare a legislației naționale, dar și a celei europene de către brokerul Aon România, subsidiară a unuia dintre cei mai ari brokeri de asigurare din lume.
Sursele Profit.ro spun că demersul Consiliului Concurenței se referă la două polițe de asigurare din 2014 obținute în urma unei înțelegeri dintre către Generali și Omniasig, intermediate de Aon.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Concret, spun sursele Profit.ro, ar fi vorba despre asigurarea de răspundere pentru Aeroportul Internațional Henri Coandă și de polița de răspunderi a controlorilor de trafic de la Romatsa. Cea din urmă presupunea o sumă asigurată de circa 900 de milioane de dolari.
Asigurători principali(fronter) au fost, în 2014, Omniasig și Generali, într-un contract de tip co-asigurare intermediate de brokerul AON Benfield.
În industria asigurărilor de aviație, cea mai mare parte din riscuri sunt plasate în reasigurare.
Cu alte cuvinte, în cazul în care un eveniment aviatic ar avea loc ca urmare a unei erori a unui controlor de trafic de la Romatsa, doar o mică parte din dauna eventuală ar fi plătită de firmele de asigurare care au încasat primele, majoritatea fiind asumate de companii internaționale. La rândul lor, firmele de asigurare duc cea mai mare parte din primă către reasigurare.
În 2014, Generali și Omniasig au preluat conturile Romasta si Henry Coandă în condițiile în care Astra Asigurări(firmă care a deținut ani la rândul cele două conturi) intrase în administrare specială, iar administratorul, KPMG, a decis că nu mai poate participa la licitații.
Una dintre sursele investigației desfășurate de Consiliul Concurenței sunt și informațiile furnizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF), au confirmat surse direct implicate.
Pe de altă parte, spun sursele Profit.ro, în acest demers ar fi colaborat și companii din piața brokerajului de asigurări.
Contactate de Profit.ro, Generali și Aon nu au dorit să comenteze.
Omniasig VIG a transmis Profit.ro un punct de vedere care reia, în mare, comunicatul Concurenței.
"Confirmăm că autoritatea de concurență a desfășurat o inspecție inopinată la sediul Omniasig, având ca obiect piața de asigurări de aviație.
Compania noastră a pus la dispoziția reprezentanților Consiliului Concurenței toate informațiile și documentele solicitate și cooperează deplin cu aceștia privind subiectul investigat.
Consiliul Concurenței va analiza documente și Omniasig va depune toate efoturile pentru a furniza explicațiile necesare clarificării oricăror îngrijorări manifestate de autoritatea de concurență. Compania noastră tratează cu maximă diligență orice aspecte ce țin de respectarea regulilor de concurență și investește resurse semnificative în privința asigurării conformării cu Legea concurenței. Pe de altă parte, ținând cont de faptul că investigația este în desfășurare, până la clarificarea tuturor aspectelor privind acest caz, ne rezervăm dreptul de a ne abține de la orice alte declarații.", a transmis Omniasig.
Pe piața asigurărilor de aviație din România sunt active, după falimentele Astra și Forte, doar două firme.
Ce spune comunicatul Consiliului Concurenței
Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile societăților de asigurare Omniasig Vienna Insurance Group și Generali România Asigurare Reasigurare SA, precum și la sediul companiei Aon România Broker de Asigurare-Reasigurare. Inspecțiile Consiliului Concurenței au fost declanșate pentru a verifica posibila încălcare a legislației naționale și a prevederilor Tratatului de Funcționare a UE de către Aon România Broker de Asigurare-Reasigurare S.R.L., Aon UK Limited, Generali România Asigurare Reasigurare S.A., Assicurazioni Generali S.p.A. United Kingdom Branch, Assicurazioni Generali S.p.A. și Omniasig Vienna Insurance Group S.A. Autoritatea de concurență suspectează o posibilă împărțire a pieței asigurărilor de aviație, la care ar fi participat aceste societăți.
Documentele ridicate în cadrul inspecțiilor se află în analiza autorității române de concurență, în cadrul procedurilor specifice investigației. Consiliul Concurenței a fost asistat de Autoritatea de Concurență și Piețe din Marea Britanie (CMA), care a derulat procedura de solicitare de informații la sediile companiilor din Marea Britanie, urmând să transmit autorității române informațiile primite pentru fi analizate.