EXCLUSIV Cele mai mici tarife RCA în funcție de mașină și șofer. Comisionul deja vinde mai bine ca prețul, iar piața a ajuns o afacere în 4

EXCLUSIV Cele mai mici tarife RCA în funcție de mașină și șofer. Comisionul deja vinde mai bine ca prețul, iar piața a ajuns o afacere în 4
scris 28 iun 2017

Cele două companii din România ale Vienna Insurance Group (VIG), Euroins și City Insurance par firmele cu cel mai mare apetit pentru vânzări în zona RCA, relevă datele consultate de Profit.ro. Dacă Euroins se remarcă mai ales în privința comisionului ridicat plătit brokerilor, Omniasig, Asirom și City Insurance sunt cel mai bine plasate și în topul celor mai ieftine polițe. Spre deosebire de Asirom, City sau Euroins, Omniasig VIG arată, însă, că nu vrea clienți pe perioade mai scurte de un an. Liderul pieței din România nu umblă la RCA, dar arată că vrea mai mult CASCO. 

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Omniasig, City Insurance și Asirom sunt, în acest moment, cele mai ieftine opțiuni în ceea ce privește asigurarea RCA pentru persoane fizice, arată datele furnizate Profit.ro de Safety Broker, cel mai mare intermediar local din asigurări.

Tarifele efective sunt, pe aproape toate segmentele de clienți, similare cu cele practicate în perioada dintre 19 noiembrie 2016 și 19 mai 2017, în care prețurile RCA au fost plafonate.

În cazul polițelor pe un an, toate cele trei firme menționate practică același tarif pentru asigurările pe un an. Concret, un șofer de 22 de ani care conduce o Dacia de 1,2 litri va plăti 997 de lei pe an, în timp ce un șofer de 37 cu un autombil de 1,6 litri va achita 712 lei.

Urmărește-ne și pe Google News
EXCLUSIV Eximasig primește propunere de preluare. \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Eximasig primește propunere de preluare. "Nu este de vânzare, momentan", răspunde Eximbank investitorilor

O persoană de 62 de ani la volanul unei mașini cu motor de 1,9 litri va plăti 798 de lei pe an, relevă datele Safety Broker.

Tarifele sunt calculate pentru categoria B0, adică mașini care nu beneficiază nici de bonus, dar nici nu sunt supuse unei penalizări.

Diferențierea între companii pare să fie în cazul polițelor pe perioade mai mici de un an, mai ales în ceea ce privește polițele pe jumătate de an, care sunt majoritare în totalul subscrierilor firmelor de asigurare din România.

Pe acest segment, Omniasig VIG arată că nu este interesată, motiv pentru care coteză la un tarif egal cu două treimi din prețul pe un an. Reprezentanți ai Omniasig au explicat, cu mai multe ocazii, că nu consideră că polițele pe perioade mai mici de un an pot aduce afaceri profitabile, în contextul în care, pe aceste segmente, frecvența daunei este semnificativ mai ridicată decât în cazul asigurărilor pe un an.

City Insurance și Asirom, însă, vin cu prețuri la jumătate față de polițele pe o lună.

Comisioanele revin pe creștere. Liderul pieței, Allianz Țiriac, dă semne că nu vrea RCA, dar forțează pe zona CASCO

Desi nu se află în top trei prețuri pe un an, compania care vinde în acest moment cel mai bine, spun brokerii, este Euroins. Această poziționare ține în primul rând de nivelul comisionului oferit intermediarilor, cel mai mare din România, și în al doilea rând de tarifele bune pentru polițe pe șase luni sau mai puțin. În condițiile în care în perioada de criză firmele de asigurare au renunțat la cea mai mare parte a agenților propriii, brokerii de asigurare au ajuns să controleze mai bine de 80% din piața RCA.

EXCLUSIV Proiectul Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, care a dus la căderea Guvernului. Lista companiilor la care se gândesc politicienii CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Proiectul Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, care a dus la căderea Guvernului. Lista companiilor la care se gândesc politicienii

Prin felul în care prezintă clienților ofertele, intermediarii au posibilitatea de a influența, într-o anumită măsură, decizia acestora. Preferințele intermediarilor țin, în mod firesc, de comisionul primit, motiv pentru care oferta Euroins beneficiază de o mai bunp expunere.
 
În acest moment, Euroins acordă un maximum de 18% din primă intermediarilor, în condițiile în care aduc, în paralel cu RCA, și un anumit nivel de portofoliu de polițe facultative. Comisionul plătit de Euroins pleacă de la 13%.

La 13% a decis, recent, să crească și Omniasig VIG, care arată și prin această mișcare că vrea să rămână în piața RCA, chiar dacă nu renunță la strategia bazată pe un portofoliu echilibrat între liniile de asigurare.

Din spate, spun sursele Profit.ro, vine tare Asirom, care ia în calcul majorarea comisioanelor pentru RCA la 14% sau chiar 15%, față de 13% cât este în prezent. City Insurance plătește și ea tot 13%.
 
Generali a urcat la rândul său la 12% și cotează și la nivelul minim al pieței, pe anumite categorii de clienți, ceea ce sugerează că dorește o revenire în piața RCA pe care aignorat-o ani la rândul.

Uniqa, Groupama și Allianz Țiriac au rămas cu aceleași comisioane fixate imediat după plafonareae tarifelor, adică 10%, 8% și, respectiv 5%.

EXCLUSIV DOCUMENT Telekom Romania a început să trimită notificări de concediere angajaților. Printre primii, șeful unuia dintre sindicate. UPDATE: Precizările Telekom Romania CITEȘTE ȘI EXCLUSIV DOCUMENT Telekom Romania a început să trimită notificări de concediere angajaților. Printre primii, șeful unuia dintre sindicate. UPDATE: Precizările Telekom Romania

Pe de altă parte, liderul pieței, Allianz Țiriac, a luat decizia de a mări la 20% comisionul pentru asigurările CASCO aduse de brokeri, nivel care, în cazul anumitor intermediari, este dublu față de cel din prezent. Acest comision este și cel mai mare din piață, la ora actuală.  

Din informațiile Profit.ro reiese că această majorare a fost operate atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice și se aplică în relația cu aproximativ 40 de brokeri. 

viewscnt
Afla mai multe despre
rca
preturi rca
comisioane rca