România, în topul țărilor UE cu cel mai semnificativ avans al prețurilor producției industriale

Comparativ cu perioada similară din 2025, prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au urcat cu 4,7% în UE și cu 4,6% în zona euro în iunie.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
România, în topul țărilor UE cu cel mai semnificativ avans al prețurilor producției industriale

Bulgaria și România sunt statele membre UE cu cele mai mari creșteri ale acestui indicator, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Bergenbier în scădere. Berea în România, la cel mai mic nivel din ultimii 20 de ani CITEȘTE ȘI Bergenbier în scădere. Berea în România, la cel mai mic nivel din ultimii 20 de ani

În iunie, comparativ cu perioada similară din 2025, cea mai mare creștere a prețurilor producției industriale în UE s-a înregistrat în Bulgaria (18,2%), România (14,3%) și Irlanda (11,4%), singura scădere fiind în Luxemburg (minus 3,7%), scrie Agerpres.

Eurostat precizează că prețurile producției industriale în UE au fost influențate în special de o creștere de 10% a prețurilor la energie, de 2,2% a prețurilor bunurilor de capital, de 5,7% a prețurilor bunurilor intermediare și de 2,8% a prețurilor bunurilor de folosință îndelungată, în timp ce s-a înregistrat o scădere de 0,7% a prețurilor bunurilor de folosință imediată.

Față de luna anterioară, în iunie prețurile producției industriale au scăzut cu 0,2% în UE și cu 0,3% în zona euro.

ANUNȚ în criza energetică provocată de secetă. Primarul Ciucu anunță 25 de măsuri de reducere a consumului de energie în București CITEȘTE ȘI ANUNȚ în criza energetică provocată de secetă. Primarul Ciucu anunță 25 de măsuri de reducere a consumului de energie în București

Cea mai mare creștere a prețurilor producției industriale în UE în iunie comparativ cu mai s-a înregistrat în Slovacia (1,1%), România (1%) și Estonia (+0,9%), iar cel mai sever declin în Lituania (minus 1,7%), Irlanda (minus 1,5%), Bulgaria și Grecia (minus 1,3%).

Eurostat precizează că prețurile producției industriale în UE au fost influențate în special de o creștere de 0,3% a prețurilor bunurilor de capital, de 0,3% a prețurilor bunurilor intermediare și de 0,2% a prețurilor bunurilor de folosință îndelungată, în timp ce s-a înregistrat o scădere de 0,1% a prețurilor bunurilor de folosință imediată și de 1,4 a prețurilor la energie.

Conform datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS), în România prețurile producției industriale, pe total (piața internă și piața externă), au crescut cu 12,7%, în luna iunie a acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025.

Pe marile grupe industriale, cea mai importantă creștere de prețuri a fost înregistrată în industria energetică, respectiv de 24,47% în iunie 2026 vs iunie 2025, în timp ce în industria bunurilor intermediar s-a consemnat un salt de 10,17%, în industria bunurilor de capital - de 6,38%, în industria bunurilor de uz curent - de 5,27%, iar în industria bunurilor de folosință îndelungată - de 2,87%.

Vânzările de mașini electrice din România cresc cu peste 50%. BYD depășește Tesla pe fondul indeciziilor din Programul Rabla CITEȘTE ȘI Vânzările de mașini electrice din România cresc cu peste 50%. BYD depășește Tesla pe fondul indeciziilor din Programul Rabla

Potrivit sursei citate, indicele prețurilor producției industriale, în funcție de secțiuni și diviziuni, arată creșteri de 23,32% în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, în luna iunie a acestui an față de intervalul similar din 2025, precum și de 14,20% în distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare, apoi de de 9,09% în industria prelucrătoare și de 8,25% în industria extractivă.

Raportat la luna precedentă, în iunie, anul curent, prețurile producției industriale, cumulat pe piața internă și externă, s-au majorat cu 0,8%. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Partenerii noștri
Cele mai citite