România a coborât 9 poziții în topul global al competitivității realizat anual de World Economic Forum (WEF), pe locul 62 din 138 de state, fiind în urma Bulgariei, plasată pe locul 50 în clasamentul care este condus în ordine de Elveția, Singapore și Statele Unite.
Global Global Competitiveness Report 2016-2017 analizează competitivitatea a 138 de economii, în funcție de forțele care influențează productivitatea și prosperitatea acestora, scrie News.ro.
În clasamentul general România a obținut 4,3 puncte, pe o scară de la 1 la 7, fiind luate în considerare condițiile de bază din economie, eficiența, precum și inovația și sofisticarea afacerilor.
În cazul condițiilor de bază, care reunesc instituțiile, infrastructura, mediul macroeconomic și sănătatea și educația primară, România se află pe poziția 72 (4,55 puncte). România stă cel mai bine în cazul mediului macroeconomic (locul 28), în timp ce la capitolul infrastructură și sănătate și educație este pe locul 88, iar în cazul instituțiilor pe locul 92.
Factorul eficiență economică, la care România ocupă locul 55, reunește educația superioară (locul 67), eficiența pieței (locul 80) și eficiența forței de muncă (locul 88). De asemenea, acest factor include dezvoltarea pieței financiare (locul 83), pregătirea tehnologică (locul 48) ți mărimea pieței (locul 42).
România s-a plasat cel mai slab în privința inovației și sofisticării afacerilor, abia pe locul 100, cu 3,35 de puncte. În cazul soficticării afacerilor România se află pe locul 104, iar în cazul inovației pe 93.
În raport se mai arată că România ocupă poziția 56 în cazul educației și competențelor. În cazul competențelor forței de muncă actuale România este pe locul 59, iar în cel al competențelor forței de muncă viitoare pe 60.
La dinamismul afacerilor România este pe locul 51, iar la capacitatea de inovație pe 66.
În top 10 se află în ordine Elveția, Singapore, Statele Unite, Olanda, Germania, Suedia, Marea Britanie, Japonia, Hong Kong și Finlanda.
Franța este pe locul 21, Spania pe 32, iar Italia pe 44.
Între țările din Europa Centrală și de Est, Estonia este pe locul 30, urmată de Cehia pe 31. Polonia ocupă poziția 36, urmată de Rusia pe 43, în timp ce Ungaria ocupă abia locul 69. Grecia este pe poziția 86, Croația pe 74, iar Republica Moldova pe 100.
Ediția din acest an a Global Global Competitiveness Report scoate în evidență că limitarea deschiderii economice la nivel mondial pune în pericol creșterea și prosperitatea, iar măsurile de stimulare, cum sunt suplimentarea lichidităților, sunt insuficiente pentru susținerea creșterii și ar trebui însoțite de reforme pentru creșterea competitivității. Concluziile raportului indică faptul că practicile de afaceri îmbunătățite și investițiile în inovații sunt în prezent la fel de importante ca infrastructura, competențele forței de muncă și eficiența piețelor.