Rata anuală a inflației din România a rămas și, în iunie, printre cele mai mari din Uniunea Europeană, relevă datele Eurostat.
Cu o creștere a prețurilor de consum de 3,5%, România ocupă poziția a patra în UE în funcție de rata inflației, la egalitate cu Lituania. În mai, România ocupa poziția a cincea în funcție de creșterea anuală a prețurilor.

Eurostat calculează rata anuală a inflației ca variație a indicelui armonizat al prețurilor de consum (HICP) într-o lună, comparativ cu aceeași lună a anului precedent. Potrivit Institului Național de Statistică, care calculează rata anuală a inflației pe baza indicelui prețurilor de consum (IPC), creșterea prețurilor a fost, în iunie,de 3,9%.
Cele mai mari creșteri de prețuri, la nivelul Uniunii Europene, au fost înregistrate în Ungaria (5,3%), Polonia (4,1%) și Estonia (3,7%).

În zona euro, rata inflației a scăzut în iunie, la 1,9%, de la 2% în luna precedentă.
Până acum, BCE țintea o rată a inflației anuale "apropiată de 2%, dar sub acest nivel". Instituția nu și-a mai schimbat strategia de politică monetară din anul 2003, astfel că decizia de a modifica ținta de inflație reprezintă o premieră a ultimelor aproape două decenii.