RAPORT Industria a accelerat în martie, dar exporturile au stagnat

RAPORT Industria a accelerat în martie, dar exporturile au stagnat
scris 25 apr 2018

Industria românească a crescut puternic în luna martie, mai mult datorită cererii interne, dar exporturile au stagnat, în timp ce importurile au continuat să crească, potrivit barometrului industrial lunar efectuat de IRSOP și SNSPA și publicat miercuri.

Un index bazat pe raportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte și contracție dacă scade sub 50.

Urmărește-ne și pe Google News

Performanța mai slabă a exporturilor poate fi un motiv de preocupare în contextul înmulțirii semnalelor despre o posibilă decelerare a creșterii economice globale, potrivit raportului. În plus, în pofida avansului robust din luna martie, optimismul managerilor e în scădere, scrie News.ro.

”Volumul producției a urcat la 65 de puncte față de 55 în februarie. Pe total, în primele 3 luni din 2018, creșterea a fost mai puternică decât în primele 3 luni din 2017”, se arată în raport.

Stocurile au scăzut foarte puțin de la 47 la 46 rămânând în zona de contracție, iar mișcarea slabă a stocurilor reflectă opțiunea managerială pentru reducerea costurilor de stocare și faptul că producția a accelerat recent.

Românii care lucrează în străinătate au trimis mai mulți bani acasă CITEȘTE ȘI Românii care lucrează în străinătate au trimis mai mulți bani acasă

”Comenzile noi au urcat simetric în raport cu producția, de la 54 în februarie la 63 în martie, iar nivelul comenzilor pe primele 3 luni a fost mai ridicat decât în ianuariemartie 2017. Comenzile pentru export au scăzut de la 59 în februarie la 58. Media creșterii pe primele 3 luni a fost 57, față de 60 pe primele 3 luni ale anului trecut”, se arată în raport.

Importurile de materii prime au înregistrat un salt de la 59 la 65, iar media pe primele 3 luni a urcat ușor față de anul trecut, potrivit raportului.

Totodată, numărul angajaților a depășit nivelul de echilibru între angajări și disponibilizări. În martie creșterea a fost destul de puternică – 56 de puncte față de 50 în februarie.

”Practic, în martie a fost nivelul cel mai ridicat de angajări din ultimele 15 luni. Creșterea angajaților semnalează că industria are deja comenzi substanțiale, cel puțin pe termen scurt”, se arată în raport.

Indexul de optimism al managerilor și-a păstrat trendul descendent de la 71 în ianuarie, 68 în februarie și 66 în martie. Valoarea indexului rezultă din agregarea așteptărilor distincte ale managerilor privind cererea, producția și încasările viitoare.

”Managerii cred că producția, comenzile noi, costurile de producție și prețurile încasate vor scădea în lunile următoare, dar ei se așteaptă să revină exporturile și să scadă importul. Tabloul așteptărilor arată că managerii au o încredere slabă în sustenabilitatea creșterii din martie”, se arată în raport.

Datele sunt culese prin interviuri directe cu managerii firmelor în intervalul 19-23 aprilie.

Barometrul a fost realizat de IRSOP & SNSPA Facultatea de Management pe un eșantion de 300 de firme industriale, reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme industriale cu peste 9 angajați din România, care generează aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri din industrie.

viewscnt
Afla mai multe despre
industrie
exporturi