Plan care tocmai a trecut o etapă: Privatizări oprite 5 ani, naționalizarea acțiunilor și a activelor companiilor privatizate cu infracțiuni, dar și a unor titluri la Fondul Proprietatea

Plan care tocmai a trecut o etapă: Privatizări oprite 5 ani, naționalizarea acțiunilor și a activelor companiilor privatizate cu infracțiuni, dar și a unor titluri la Fondul Proprietatea
scris 20 nov 2017

Privatizarea companiilor de stat este stopată pentru 5 ani, toate privatizările dovedite în instanță ca realizate cu infracțiuni sunt anulate, iar statul își recuperează prejudiciul sub forma restituirii acțiunilor sau activelor privatizate, prevede un proiect de lege al PSD care tocmai a fost adoptat tacit de Senat, ca efect al depășirii termenului de dezbatere. Documentul mai prevede că titlurile de despăgubire la Fondul Proprietatea dobândite fraudulos vor reveni statului, care ar urma să transforme regiile autonome în societăți comerciale administrate dualist și să înființeze un portofoliu de creanțe ale companiilor la bugetul de stat, cu scopul tranzacționării.

Toate aceste prevederi cuprinse în proiectul inițiat de parlamentarii PSD au fost prezentate în premieră de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Senatorii din comisiile de specialitate căzuseră, oricum, de acord să recomande colegilor adoptarea proiectului de lege inițiat de PSD, întocmind un raport favorabil proiectului legislativ.

Proiectul mai trebuie acum aprobat doar de Camera Deputaților, înainte de a fi trimis președintelui Iohannis spre promulgare.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Senatorii din comisiile nu au ținut cont, însă, de opiniile care le-au fost trimise după apariția proiectului și nu propuseseră nicio schimbare de fond proiectului.

”Inițiativa aceasta face parte din categoria celor care dăunează intereselor statului infinit mai mult decât le apară. Simpla punere pe tapet a acesteia va afecta încrederea investitorilor străini dar și români, ceea ce se traduce în activitate economică mai redusă, mai puține locuri de muncă și venituri la buget diminuate. Adoptarea ei ar mări exponențial aceste daune, crescând și dobânzile la care se împrumută statul pentru (re)finanțarea datoriei publice.  (...) Reclama negativă din cel mai important centru financiar al Europei - Londra, unde este a doua piață de listare a Fondului (Proprietatea - n. red.), poate distruge în scurt timp și piața de titluri de stat a României. Legea va afecta tocmai pe cei cărora le-a fost destinat Fondul, persoanele deposedate de regimul comunist (ironic, prin inițiative similare) datorită scăderii dramatice a prețului acțiunilor pe care le posedă”, a fost o opinie trimisă de un cetățean pe pagina de internet a Senatului.

Puterea vrea să interzică românilor să cumpere mai mult de o mașină second-hand la doi ani. Comercializarea autovehiculelor vechi de import va fi permisă doar firmelor CITEȘTE ȘI Puterea vrea să interzică românilor să cumpere mai mult de o mașină second-hand la doi ani. Comercializarea autovehiculelor vechi de import va fi permisă doar firmelor

Proiectul de lege prevede astfel suspendarea pentru o perioadă de 5 ani a dispozițiilor OU 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale și a dispozițiilor Legii 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizarii. Autorii legii prevăd însă că, în cazul participațiilor statului cu o valoare de până la 2 milioane de lei, dispozițiile privind suspendarea procesului de privatizare nu se aplică. 

Conform proiectului, totodată, statul nu va avea acțiuni privilegiate ori drepturi speciale și nu poate împiedica investițiile, atât directe, cât și de portofoliu la acești operatori economici și nu poate impune restricții privind libera circulație a capitalurilor ori libertatea de stabilire.

Guvernul Tudose susține modificarea Constituției astfel încât familia să fie definită drept căsătoria între \ CITEȘTE ȘI Guvernul Tudose susține modificarea Constituției astfel încât familia să fie definită drept căsătoria între "un bărbat și o femeie"

Inițiatorii propun și măsuri în scopul recuperării prejudiciilor produse economiei naționale de la persoanele care au săvârșit infracțiuni în procesul de privatizare sau în procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. 

Astfel, parlamentarii PSD prevăd că ”repararea prejudiciilor aduse intereselor statului în economie ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni se realizează prin restabilirea situatiei juridice anterioare săvârșirii infracțiunii” și ”procurorul sau instanța de judecată ia măsurile legale de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii când prejudicierea intereselor statului a rezultat în mod vădit din comiterea infracțiunii, iar restabilirea este posibilă”.

În acest mod, ”acțiunile și activele dobândite prin infracțiuni săvârșite în procesul de privatizare a societăților intră de drept în proprietatea statului la data emiterii actului prin care instanța de judecată sau procurorul, după caz, dispune măsurile menționate”.

FOTO Cum sunt scrise bilanțurile: Romexpo transmite halucinant din viitor- are deja inventarul târgului de turism care nu a început, știe care vor fi fost cele mai vândute pachete și a ales și vedeta \ CITEȘTE ȘI FOTO Cum sunt scrise bilanțurile: Romexpo transmite halucinant din viitor- are deja inventarul târgului de turism care nu a început, știe care vor fi fost cele mai vândute pachete și a ales și vedeta "surpriză" a acestui târg

În nota de fundamentare, autorii proiectului susțin însă că ”în cadrul legii, principiul restitutio in integrum se materializează prin intrarea în proprietatea statului a actiunilor și activelor (cu excepția celor imobiliare), dobândite ca urmare a unor infracțiuni”.

Persoanele fizice sau juridice care au dobândit de bună-credință acțiuni și active, în cadrul procesului de privatizare și ca urmare a acestuia, sunt îndreptățiți să obțină despăgubiri de la persoanele care au săvârșit infracțiunile, calculate de la data dobândirii și până la data reintrãrii în proprietatea statului, mai stabilește proiectul.

Inițiatorii proiectului legislativ afirmă că din informațiile deținute de ei, există încă societăți privatizate la care terenurile nu au fost inventariate, nu au fost evaluate și nu au constituit aport in naturală la capitalul social, statul fiind, în mod evident, păgubit cu valori substanțiale. Social-democrații arată că multe terenuri au fost menținute ca active ale societăților fiind utilizate in beneficiul noilor acționari prin tranzacționare, închiriere, constituire ca garanții bancare, aport la capitalul social la altor societăți sau alte asemenea operațiuni.

Prin urmare, ei propun ca în cazul acestor terenuri va fi majorat capitalul social al societăților deținătoare, în favoarea statului, iar în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii ar urma identificarea și evaluarea actualizată a tututor terenurilor din această categorie.

Noi reguli pentru administratorii de blocuri: primarii le vor emite atestate, obligația de a prezenta un cazier judiciar curat și o poliță de asigurare profesională CITEȘTE ȘI Noi reguli pentru administratorii de blocuri: primarii le vor emite atestate, obligația de a prezenta un cazier judiciar curat și o poliță de asigurare profesională

Totodată, potrivit proiectului, și titlurile de despăgubire sau de conversie valorificate prin acțiuni emise de Fondul ”Proprietatea” dobândite prin infracțiuni, săvârșite în procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, vor fi lovite de nulitate absolută, dar, în același timp, vor intra în proprietatea statului ”indiferent de deținătorul actual, la valoarea la care s-a făcut conversia”.

Printre măsurile propuse de PSD se mai numără transformarea regiilor autonome în societăți comerciale cu statul unic acționar, în sistem dualist.

O altă măsură prevăzută o reprezintă constituirea unui portofoliu de creanțe ale companiilor la bugetul de stat, portofoliu care să intre în operațiuni de tranzacționare, în condițiile legislației privind piața de capital.

În ipoteza adoptării acestui proiect de ambele camere ale Parlamentului și promulgării de președintele Iohannis, Guvernul ar avea la dispoziție două luni pentru punerea sa în aplicare. 

viewscnt
Afla mai multe despre
privatizare
stop
actiuni
active
recuperare
prejudiciu
titluri
fond
proprietatea
creante
terenuri
regii
autonom
guvern
parlament
psd