Prețurile de consum au scăzut cu 0,1% pentru prima dată din aprilie încoace. Analiști din piață estimează că scumpirile nu vor reveni la un nivel de 1% decât cel mult în primăvara anului următor, iar condițiile pentru ridicarea ratelor de dobândă de către Banca Angliei sunt tot mai îndepărtate.
Marea Britanie reintră în teritoriu deflaționist, cu un declin anualizat în septembrie al prețurilor de 0,1% influențat de scăderea prețurilor la energie, transmite The Telegraph. Este pentru prima data din luna aprilie încoace când prețurile se diminuează, iar proiecțiile sunt pentru un nivel zero până la sfârșitul anului. "O cădere în deflație nu este o mare surpriză și nici o calamitate", spune Jeremy Cook, economist-șef la furnizorul de servicii de tranzacții valutare World First. El pune această scădere a prețurilor pe seama cotațiilor mai mici ale petrolului, trend început în luna noiembrie a anului trecut. Prețurile la pompă ale benzinei au scăzut cu 2,1% în septembrie, față de nivelul zero de acum două luni.
Este cel mai important episod deflaționist prin care trece țara din anul 1960 încoace, însă autoritățile nu transmit un mesaj de îngrijorare. Dimpotrivă, șeful finanțelor George Osborne apreciază că Marea Britanie nu intră într-o perioadă de "deflație vătămătoare". "Rămânem vigilenți și sistemul nostru este construit pentru a face față unor astfel de riscuri", scrie acesta pe Twitter. Mai mult decât atât, el crede că ieftinirile ar urma să aibă un impact favorabil asupra consumatorilor: "Inflația la -0,1% cu salariile în creștere la cel mai rapid ritm din ultimul deceniu este un adevărat impuls pentru bugete și pentru familiile celor care muncesc."
Inflația de bază, care elimină elementele volatile precum prețurile la energie sau mâncare, a înregistrat un avans de 1,1%, la fel ca cea consemnată în luna august, ceea ce arată că economia nu este neapărat sub o presiune din punctul de vedere al unei cereri scăzute. Banca Angliei, de fapt, a caracterizat, în toată această perioadă, evoluția prețurilor ca fiind o "dezinflație blândă".
Raportarea de astăzi ar urma să determine predarea armelor de către toți cei care vizau o ridicare a dobânzii pentru un orizont de timp previzibil, comentează Vicky Redwood, economist-șef pentru Marea Britanie la Capital Economics. "Inflației îi va lua mult să revină la țintă", a completat aceasta adăugând că nu se așteaptă să ajungă nici măcar la 1% până în primăvara anului viitor.