Isărescu: România ar putea ajunge în 25 de ani la 80% din media europeană a PIB-ului pe locuitor

Isărescu: România ar putea ajunge în 25 de ani la 80% din media europeană a PIB-ului pe locuitor
scris 9 mai 2016

România ar putea ajunge, în următorii 25 de ani, la 80% din media europeană a PIB-ului pe cap de locuitor, dacă va avea o creștere economică anuală cu un punct procentual peste ritmul din Uniunea Europeană, realizând o convergență treptată, dar sustenabilă, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a atras însă atenția că avansul economic nu trebuie stimulat peste potential, pentru a nu fi necesare corecții ulterioare, întrucât nu vede un alt factor politic care să-și mai asume responsabilitatea unei corecții viitoare.

"Nu trebuie stimulată o creștere economică peste potențial, care mai devreme sau mai târziu, așa cum ne arată istoria, va trebui să fie corectată. Și această țară nu are nevoie să repete în mai puțini de zece ani o nouă corecție legată de creștere economică peste potențial", a afirmat Isărescu, cu ocazia prezentării de către Fondul Monetar Internațional a Raportului economic de primăvară pentru Europa Centrală, de Est și sud-Est, la banca centrală, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News

El a indicat un calcul regăsit și în raportul FMI, care arată că, dacă productivitatea totală a factorilor va crește în România cu 1% anual peste ritmul din Uniunea Europeană, în următorii 25 de ani România poate ajunge la media europeană a PIB-ului pe cap de locuitor, cu o situație stabilă a Produsului Intern Brut, fără a varia în funcție de fluctuația cursului de schimb.

"Se poate gândi și o creștere a productivității totale a factorilor cu ceva mai mult de 1%, nu ar fi nerealist. Această perspectivă de 25 de ani, pentru cei din generația mea, poate să fie o perspectivă îndepărtată, dar așa a fost și intrarea în Uniunea Europeană, care a fost realizată la nivelul unei generații", a subliniat șeful BNR.

Isărescu a atras atenția asupra convergenței, arătând că nu este cu un singur sens, în condițiile în care multe țări care au ratat-o, iar România trebuie să susțină în continuare progresele în acest sens realizate până în prezent.

"Azi e Ziua Europei, nu pot să sar peste acest eveniment fără să spun că România a înregistrat progrese remarcabile de convergență cu UE, atât înainte de aderare, cât și după. Raportul FMI ne dă șansa să vedem care sunt măsurile, politicile pe care ar trebui să le urmăm pentru a asigura consolidarea drumului parcurs, pentru că nu orice creștere economică asigură convergența, nu orice creștere economică dă și dezvoltare", a punctat Isărescu.

Venituri din străinătate: Cine și în ce condiții trebuie să le declare, până pe 25 mai? CITEȘTE ȘI Venituri din străinătate: Cine și în ce condiții trebuie să le declare, până pe 25 mai?

Raportul întocmit de Fondul Monetar atrage atenția asupra încetinirii procesului de convergență, dar de scăderea forței de muncă în toate țările, din cauza problemelor demografice și a emigrației.

Isărescu a menționat că 8 din 10 migranți din România sunt din forța de muncă active, cu vârste între 18 și 65 de ani.

"Deci trebuie să vedem încotro se îndreaptă Europa, să nu ne ducem în altă parte și să ne asigurăm că am găsit formula prin care creșterea economică este de durată, sustenabilă și nu va trebui să fie urmată de o corecție, chiar dacă o lăsăm la nivelul pieței, pentru că, cel puțin eu, nu mai văd un factor politic care să-și asume răspunderea unei corecții. O corecție de piață este chiar mai nemiloasă și nu trebuie să ajungem acolo", a concluzionat șeful BNR.

viewscnt
Afla mai multe despre
mugur isarescu
pib
venit
bnr