Isărescu, despre investigația Concurenței privind stabilirea ROBOR: Dobânzile nu au cum să fie prea ridicate, că sunt la jumătate din inflație

Isărescu, despre investigația Concurenței privind stabilirea ROBOR: Dobânzile nu au cum să fie prea ridicate, că sunt la jumătate din inflație

Foto: Inquam Photos/George Călin

scris 14 nov 2022

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a comentat pe marginea investigației Consiliului Concurenței asupra modului în care băncile stabilesc nivelul ROBOR, arătând că există o nemulțumire că dobânzile au crescut, dar acestea nu sunt ridicate în contextul în care se situează doar la jumătate din creșterea prețurilor de consum, și nici nu vor scădea până nu se va reduce rata inflației.

”Este dreptul și datoria lor”, spune Isărescu despre investigația Concurenței, însă în același timp atrage atenția că trebuie analizat atent ce fel de înțelegeri s-au făcut între bănci, pentru că nivelul dobânzii reprezintă în sine o înțelegere în piață.

Urmărește-ne și pe Google News

Consiliul Concurenței a deschis o investigație, inclusiv cu controale in situ, la cele 10 bănci care fac parte din panelul de stabilire a cotațiilor interbancare ROBID/ROBOR. Concurența suspectează că băncile s-au înțeles între ele să fixeze ROBOR la un nivel nejustificat.

“Este dreptul și datoria lor”, spune Isărescu despre investigația Concurenței.

Guvernatorul are însă niște precizări. Spune că dobânzile sunt stabilite în piață, în urma unei înțelegeri între bănci, care se împrumută între ele la un preț agreat.

INFOGRAFIC Care sunt cele mai bogate comune din România CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Care sunt cele mai bogate comune din România

„Din această cauză, investigația Consiliului Concurenței este atât dificilă, deoarece este vorba despre un anumit timp de înțelegeri. Când legile anti-trust au apărut în SUA, pe la 1900, se refereau la dumping, la înțelegeri de prețuri scăzute, să scoți concurența din piață, nu la înțelegeri la prețuri ridicate. Acum înțelegem că băncile s-ar înțelege să fie dobânzile prea ridicate. Nu au cum să fie prea ridicate, că sunt la jumătate din inflație”, spune Isărescu.

Ratele ROBOR la 3 și 6 luni au fost în octombrie la o medie de 8,11%, respectiv 8,23%, în timp ce inflația a fost de 15,3% pe an.

Isărescu, despre investigația Concurenței privind stabilirea ROBOR: Dobânzile nu au cum să fie prea ridicate, că sunt la jumătate din inflație

Guvernatorul mai adaugă și că este firesc ca traderii să vorbească între ei când stabilesc prețurile cotațiilor. ”Păi, vorbesc, cum să comunice, prin semne, prin telepatie?! Să fim mai atenți la aceste discuții!”

”Și să le dăm dreptate celor de la Consiliul Concurenței, când spune că au luat toate datele și o să vedem dacă sunt înțelegeri artificiale, putem să folosim și alte cuvinte - care sunt anticoncurențiale, asta a spus și președintele Consiliului Concurenței”, adaugă Isărescu.

DOCUMENT CONFIRMARE Guvernul le impune producătorilor de energie preț reglementat de 450 lei/MWh CITEȘTE ȘI DOCUMENT CONFIRMARE Guvernul le impune producătorilor de energie preț reglementat de 450 lei/MWh

Investigația Concurenței vine după ce în august chiar guvernatorul atenționa băncile că “sărit calul” cu ROBOR, pe care l-au dus la un nivel prea ridicat, interpretând greșit semnalele băncii centrale.

”Am zis că au cam sărit calul, nu că au sărit calul. Au greșit, că nu ne-am dus vârtos. Putem să-i acuzăm că greșeau când analiști economici, și unii de renume, cu funcții în trecut, spuneau să creștem cu câte 1% (dobânda cheie, n.red.) până ne ducem la 16%?!”, adaugă el.

După intervenția lui Isărescu, ratele ROBOR la 3 luni și 6 luni au scăzut ușor, cu circa 10 puncte de bază, în septembrie, după care au urcat din nou în octombrie, în condițiile în care BNR a anunțat noi creșteri ale dobânzii cheie.

„Probabil că au fost influențați de ce am declarat, dar ați văzut că nu foarte mult. Nemulțumirile se păstrează pentru că s-a creat iluzia că dobânzile vor veni în jos. Nu au cum să vină în jos până nu va scădea inflația. Dobânzile sunt scăzute. Ele vor rămâne la nivelurile actuale cel puțin până când inflația se va apropia de 8%”, spune Isărescu.

De la începutul lunii noiembrie, de când Concurența a început investigația, ROBOR la 3 luni a scăzut cu circa 20 de puncte de bază, iar cel la 6 luni cu 16 puncte de bază. Rata dobânzii la tranzacțiile interbancare, la care se împrumută, în medie, băncile între ele, a scăzut cu circa 70 de puncte de bază, în special ca efect al îmbunătățirii lichidității interbancare.

PROFIT NEWS TV Ministrul Sănătății anunță impactul scumpirii energiei asupra tuturor spitalelor din țară: Un spital de urgență din Bucureși a plătit 1 milion de lei factura CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Ministrul Sănătății anunță impactul scumpirii energiei asupra tuturor spitalelor din țară: Un spital de urgență din Bucureși a plătit 1 milion de lei factura

”Poate că și controlul Consiliului Concurenței i-o fi influențat, n-am de unde să știu. Poate și declarația mea. Le-am atras atenția că sunt în fața unui tăvălug mediatic și că nu poți să tratezi, cum mi-a zis un bancher mie o dată dle guvernator, vă uitați prea mult la televizor, păi trebuie să mă uit la televizor, pentru că opinia publică și percepția publică face parte din mediul în care lucrăm”, adaugă Isărescu.

Guvernatorul mai explică scăderea dobânzilor și prin trecerea pieței bancare la un exces de lichiditate, care se va vedea în datele de la finele lunii, în condițiile, printre altele, ale vânzărilor de valută ale Ministerului Finanțelor din contul deschis la BNR.

Poziția lichidității afectează mai ales dobânzile pe termen scurt, în timp ce în cotațiile ROBOR la 3 luni și 6 luni intră mai multe calcule ale celor care cotează, inclusiv așteptările privind inflația și nivelul dobânzii de politică monetară, adaugă Isărescu.

Guvernatorul mai adaugă că nu are ce să-i reproșeze funcționării ROBOR ca indicator de politică monetară, care reprezintă pentru banca centrală un sondaj, ”dar un sondaj pe bani”. ”Dar legea și Parlamentul României, în 2010, i-au dat o funcție, au legat creditele cu dobândă variabilă de acest ROBOR la 3 luni și a devenit un indicator cu o mare putere socială”, spune el.

Din 2010 a devenit obligatoriu ca băncile să se raporteze la o referință de piață independentă pentru a calcula dobânzile variabile la credite, după ce o directivă europeană de protecția consumatorilor a fost transpusă în legislația românească. Până atunci băncile stabileau rata variabilă fie după indici interni, fie după formulări vagi precum „în funcție de condițiile pieței”. Pentru împrumuturile în lei referința a fost ROBOR, iar din 2019, pentru creditele noi, a devenit indicatorul de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC).

TABEL Carburanții s-au scumpit cu peste 50 bani în ultima lună CITEȘTE ȘI TABEL Carburanții s-au scumpit cu peste 50 bani în ultima lună

Un posibil cartel în stabilirea ROBOR a mai fost investigat de Consiliul Concurenței, după episodul deprecierii leului din toamna lui 2008 din preajma falimentului Lehman Brothers, însă raportul s-a încheiat fără să constate abateri de la lege.

viewscnt
Afla mai multe despre
bnr
robor
inflatie
consiliul concurentei