ING a revizuit în scădere prognoza de creștere economică pentru 2016: Cresc tensiunile pe piața muncii

ING a revizuit în scădere prognoza de creștere economică pentru 2016: Cresc tensiunile pe piața muncii
scris 18 nov 2016

ING Bank a revizuit în scădere de la 5,2% la 4,8% prognoza privind creșterea economică în 2016, pe fondul rezultatele dezamăgitoare privind evoluția produsului intern brut în trimestrul trei și a tensiunilor din piața muncii.

ING avertizează că lipsa de forță de muncă calificată, invocată în discuțiile cu clienții, este de natură să limiteze creșterea economică și să ducă la presiuni asupra prețurilor.

Urmărește-ne și pe Google News

“Investițiile private vor rămâne limitate ca urmare a lipsei de forță de muncă”, scriu analiștii ING Bank.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Croitoru, BNR: Suntem mai aproape decât am crede fie de o ajustare controlată, fie de o recesiune CITEȘTE ȘI Croitoru, BNR: Suntem mai aproape decât am crede fie de o ajustare controlată, fie de o recesiune

Creșterea prin consum devine ineficientă, lucru sugerat de un studiu care arată că doar 12% dintre români ar face cheltuieli suplimentare dacă ar primi 200 de euro pe lună timp de un an, scriu economiștii băncii olandeze.

Locurile de muncă au apărut aproape exclusiv datorită educației superioare, deși România are cea mai redusă rată de absolvenți de facultate din câmpul muncii din Europa (15%) și doar 5-6% dintre aceștia vin din mediul rural. Polarizarea economică a crescut în ultimele decenii, ceea ce a dus la creșterea imigrației, cu trei milioane de români plecați peste granițe, notează ING.

“Mobilitatea redusă și infrastructura învechită adâncește divergențele între orașe și sate și conduce la convergență neunitară, ceea ce atârnă asupra creșterii potențiale și, eventual, ar putea pune în pericol valorile democratice”, scriu analiștii.

În 2013, produsul intern brut ajustat cu puterea de cumpărare era de 116% din media UE pentru mediul urban și de 37% pentru cel rural, iar media pe țară în 2014 era de 55%. Față de 2000, diferența rata urban/rural a ajuns de la 2/1 la 3/1.

Guvernatorul Mugur Isărescu atrăgea atenția, cu ocazia publicării ultimului raport privind inflația, că cererea de forță de muncă devine o problemă, pentru că nu corespunde cu oferta. Chiar dacă există șomaj, șomerii nu sunt acolo unde e cerere de angajați și nu știu să facă ceea ce angajatorii au nevoie, explica Isărescu.

Chiar dacă rata șomajului în rândul persoanelor adulte e de doar 4,9% la nivelul țării, disparitatea pe regiuni e mare. În București, rata șomajului e de doar 2%, cu un nivel similar în Vestul țării, în timp ce în regiunile din Est rata e de peste 6%.

Lipsa de forță de muncă este tot mai des adusă în discuție în rapoartele analiștilor. Banca Națională a României avertiza recent că sunt tot mai pregnante tensiunile din piața muncii.

viewscnt
Afla mai multe despre
somaj
crestere economica
ing bank
piata muncii