Piața a reacționat la scăderea dobânzii cheie de către banca centrală. Ratele din piața interbancară au scăzut abrupt și randamentele la licitația de obligațiuni pe 10 ani au ajuns la cel mai redus nivel din ultimii șase ani, foarte aproape de minimele istorice. Dobânzile s-ar putea reduce în continuare dacă va fi suficientă lichiditate în piață.
Banca Națională a României a scăzut dobânda cheie de la 1,5% la 1,25%, un nou minim istoric. Piața titlurilor de stat a preluat decizia la licitația de luni, prin care Ministerul Finanțelor a împrumutat 802 milioane de lei prin obligațiuni scadente în septembrie 2031, față de 500 de milioane de lei în prospect, la un randament de 3,09%, în scădere de la 3,4% în urmă cu o lună.
Dobânda la titlurile pe 10 ani este la cel mai redus nivel de după primăvara lui 2015. În luna februarie din acel an, randamentele au coborât și la sub 3% la licitații, dar situația macroeconomică a României era cu totul alta. Deficitul bugetar în 2014 fusese de 1,2% iar în 2015 avea să fie de 0,6% din produsul intern brut. Totodată, prețurile de consum scădeau cu 0,6%, pe fondul reducerii TVA, în timp ce contul curent nu era departe de echilibru. În 2020, inflația a fost de 2,1%, pentru 2021 este prognozată de BNR la 2,5%, deficitul bugetar a fost anul trecut de peste 9% din PIB, iar în 2021 nu va fi cu mult mai redus, în timp ce deficitul de cont curent l-a întrecut pe cel din 2019 și ar putea ca datele la final de 2020 să arate un deficit de 5% din PIB.
De o reducere mai pronunțată a dobânzilor ar putea beneficia titlurile pe termen scurt, ceea ce ar aplatiza și mai mult curba randamentelor, arată BCR. Randamentele la titlurile pe 6 luni au scăzut cu 0,26 pp, iar la cele pe 12 luni cu 0,2 pp.
În piața interbancară, cotațiile oferite au scăzut și ele semnificativ. ROBOR overnight a căzut de la 1,12% la 0,91% și este pentru prima dată la sub 1% în ultimii trei ani. Ratele ROBOR la 3 luni și 6 luni, referințe pentru mare parte din creditele ipotecare acordate populației, au căzut și ele cu circa 0,2 puncte procentuale la 1,59%, respectiv 1,72%.
Banca centrală a redus și dobânda la depozitele băncilor și pe cea la creditele Lombard cu 0,25 puncte procentuale la 0,75%, respectiv 1,75%. O lichiditate în exces în piață ar putea muta dobânzile pe termen scurt și mai aproape de rata la depozite. În partea de jos a ciclului trecut, acestea ajunseseră chiar și sub 0,5% pe an.
CITEȘTE ȘI Ce este un Marketplace și cum poți să vinzi onlinePentru o reducere substanțială a dobânzilor este nevoie ca leul să rămână stabil, însă interesul pentru moneda românească scade pe măsură ce scad și dobânzile și se reduce ecartul față de țările cotate mai bine, astfel că evoluția depinde în mare măsură de cea a piețelor internaționale – de sentimentul investitorilor.
“BNR a reînceput în decembrie relaxarea politicii monetare, printr-un management mai lax al lichidității și are potențialul să aducă o scădere echivalentă cu 100 de puncte de bază a ratelor pe termen scurt de la banda de sus a coridorului facilităților la cea a facilității de depozit”, scrie Ciprian Dascălu, economist șef al BCR, care acum așteaptă încă o reducere a ratei cheie la 1%.
ING Bank crede că banca centrală este preocupată de răspunsul pieței la relaxarea politicii monetare. Leul a rămas nemișcat față de euro la 4,87 în ședința de luni.