INFOGRAFIC Poziția externă a României s-a înrăutățit

INFOGRAFIC Poziția externă a României s-a înrăutățit

Foto dreamstime.com

scris 13 sep 2021

Poziția externă a României s-a înrăutățit în primele 7 luni din 2021 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Deficitul contului curent al balanței de plăți s-a adâncit la peste 9 miliarde de euro, față de 5,35 miliarde de euro în 2020, pe fondul creșterii mai rapide a importurilor de bunuri în comparație cu exporturile. Investițiile străine directe și-au continuat recuperarea.

Vestea bună este că viteza de creștere a deficitului încetinește - spre exemplul la șase luni ritmul era de 75%. Chiar și în aceste condiții, deficitul de cont curent va fi la circa 6,5% la finele anului, estimează Erste, ceea ce reprezintă cea mai mare valoare de la criza financiară.

Urmărește-ne și pe Google News

Deficitul din comerțul cu bunuri a crescut, la 7 luni, cu 2,32 miliarde de euro la 12,75 miliarde de euro.

Excedentul din servicii, o sursă importantă de echilibrare a balanței, a scăzut cu 267 milioane de euro la 5,07 miliarde de euro. Evoluția vine din scăderea excedentului din lohn și a serviciilor pentru afaceri și din adâncirea deficitului din turism cu 89 de milioane de  euro la 1 miliard de euro, dar și a celui din taxa pentru proprietate intelectuală cu 144 de milioane de euro la 500 de milioane de euro.  IT &C a păstrat un excedent de aproape 2 miliarde de euro.

Balanța veniturilor primare, unde sunt incluse veniturile din muncă, cele din investițiile financiare - investiții directe, de portofoliu sau împrumuturile între grupurile bancare -, impozitele și subvențiile, inclusiv cele de la Uniunea Europeană, și-a adâncit deficitul de la 1,12 miliarde de euro  la 1,97 miliarde de euro.

Intrările de valută din salarii au crescut pe net cu 526 de milioane de euro până la 2,19 miliarde de euro. Încasările firmelor străine din dividende au crescut cu peste 1 miliard de euro la 4,84 miliarde de euro. Pe investițiile de portofoliu au ieșit pentru plata dobânzilor 896 de milioane de euro, cu 200 de milioane de euro peste nivelul din primele 7 luni din 2020.

Excedentul balanței de venituri secundare a scăzut de la 856 de milioane de euro la 590 de milioane de euro. În această categorie intră transferurile private de bani în și din străinătate, inclusiv remitențele celor care lucrează afară, precum și transferurile administrației publice, inclusiv fondurile europene. Deficitul înregistrat de administrația publică la acest capitol s-a adâncit de la 179 de milioane de euro la 716 milioane de euro.

INFOGRAFIC Poziția externă a României s-a înrăutățit

Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 3,96 de miliarde de euro (comparativ cu 1,22 miliarde de euro în perioada ianuarie - iulie 2020), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 3,35 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 609 milioane euro.

Revenirea investițiilor străine, care se petrece la un ritm superior celui de dinainte de criză, reprezintă cea mai bună sursă de finanțare a deficitului de cont curent, după ce anul trecut acestea au fost afectate de retragerile internaționale de fluxuri de capital, ca urmare a influenței pandemiei. Însă capitalul străin acoperă doar 45% din deficitul de cont curent, restul sumelor fiind acoperite din datorii care generează dobânzi. Datoria externă a crescut cu aproape 6,1 miliarde de euro în acest an față de aceeași perioadă a anului trecut, mai ales pe fondul creșterii datoriei publice cu circa 3,9 miliarde de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
cont curent
deficit cont curent
balanta de plati