Indicele prețurilor de consum a crescut cu 0,6% în aprilie față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de Biroul american de Statistică a Muncii. Inflația de bază, care exclude alimentele și energia, a urcat la 2,8% în ritm anual.
Prețurile energiei au crescut cu 17,9% în ultimele 12 luni, iar benzina s-a scumpit cu 28,4%.
Costurile locuințelor au avansat cu 0,6% în aprilie, iar tarifele aeriene au crescut cu 20,7% în ritm anual, scrie News.ro
Raportul arată și o scădere a puterii de cumpărare, salariile reale orare diminuându-se cu 0,5% față de luna precedentă și cu 0,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
După publicarea datelor, investitorii și-au majorat estimările privind posibilitatea unei noi creșteri a dobânzii de referință de către Fed până la finalul anului.
Deficitul comercial al SUA s-a adâncit
Pe fondul majorării importurilor alimentate de boom-ul investițiilor în inteligența artificială, care a depășit avansul exporturilor, susținute parțial de livrările de petrol, deficitul comercial al Statelor Unite a crescut în luna martie.
Deficitul s-a extins cu 4,4%, ajungând la 60,3 miliarde de dolari, potrivit datelor publicate de Departamentul pentru Comerț. Evoluția a avut un impact negativ asupra creșterii economice din primul trimestru, când PIB-ul a avansat cu un ritm anualizat de 2%.
Importurile totale au crescut la 381,2 miliarde de dolari, în timp ce importurile de bunuri au urcat cu 3,6%, până la un nivel record de 302,2 miliarde de dolari. Creșterea a fost determinată în special de bunurile de capital, care au atins un maxim istoric, reflectând investițiile accelerate în infrastructura tehnologică și centrele de date necesare dezvoltării AI.
În același timp, exporturile au crescut cu 2%, atingând un nivel record de 320,9 miliarde de dolari. Exporturile de bunuri au urcat cu 3,1%, susținute de o creștere semnificativă a livrărilor de petrol și produse energetice, în contextul perturbărilor din Orientul Mijlociu. Exporturile de țiței au crescut cu 2,8 miliarde de dolari, iar cele de produse petroliere și combustibili au înregistrat, de asemenea, avansuri consistente. În paralel, exporturile de produse agricole, în special soia, au atins cel mai ridicat nivel din august 2022.
















