Încrederea consumatorilor din Germania ar urma să scadă ușor în iulie, după patru luni de creșteri, pe fondul incertitudinilor privind prețurile ridicate și a redresării lente a celei mai mari economii europene, arată rezultatele studiului publicat, miercuri, de Institutul GfK și de Institutul Nuremberg pentru decizii de piață (NIM), transmit DPA și Reuters.
Indicele privind încrederea consumatorilor din Germania estimează evoluția consumului privat în următoarea lună. Un indice peste zero indică o creștere anuală a consumului privat, în timp ce o valoare sub zero arată un declin comparativ cu perioada similară a anului precedent. Conform GfK, o modificare de un punct a indicelui corespunde unei modificări anuale de 0,1% a consumului privat, scrie Agerpres.
Institutele se așteaptă ca, în iulie, indicele privind încrederea consumatorilor să scadă la minus 21,8 de puncte, de la minus 21 de puncte, luna precedentă, în timp ce analiștii estimau o creștere până la minus 18,9 puncte.
„Întreruperea recentei tendințe de creștere a încrederii consumatorilor arată că va fi dificil de realizat revitalizarea consumului. Ușoara creștere a ratei inflației în Germania, luna trecută, a cauzat cu siguranță incertitudini în rândul consumatorilor, și a reflectat de asemenea disponibilitatea lor în creștere de a economisi”, a apreciat analistul Rolf Buerkl de la NIM.
În luna mai, rata anuală a inflației în Germania a urcat la 2,8%, în urma prețurilor mai ridicate la servicii.
Așteptările privind veniturile și economia au scăzut moderat, în timp ce disponibilitatea de a face cumpărături a stagnat la un nivel scăzut, iar segmentul de economisire, deja la un nivel ridicat, a crescut ușor.
O redresare susținută va veni doar când consumatorii vor avea o siguranță a planificării, ceea ce se va întâmpla când presiunile pe prețuri se vor atenua, și se vor clarifica perspectivele de creștere a economiei, a adăugat Buerkl.
„Disponibilitatea de a face cumpărături” este un indicator care reprezintă balanța dintre răspunsurile pozitive și cele negative la întrebarea: „Credeți că acum e un moment potrivit pentru a cumpăra articole majore?”.
„Nici chiar Campionatul european de fotbal, aflat în desfășurare în Germania, nu poate îmbunătăți încrederea consumatorilor. Studiul GfK reflectă problemele cu care se confruntă întreaga economie”, a apreciat economistul Carsten Brzeski de la ING.