Două noi scheme de ajutor de stat, de 660 milioane euro, pentru creșterea păsărilor domestice și porcilor. Programul ”Carne de porc din fermele românești” așteaptă aprobarea Comisiei Europene

Două noi scheme de ajutor de stat, de 660 milioane euro, pentru creșterea păsărilor domestice și porcilor. Programul ”Carne de porc din fermele românești” așteaptă aprobarea Comisiei Europene
scris 15 nov 2017

Senatorii au aprobat două noi programe, cu o finanțare de la buget prevăzută la 660 milioane euro, pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol, respectiv pentru susținerea creșterii porcilor de reproducție.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Porfit.ro a relatat că programul carne de porc din fermele românești, privind schemele de ajutor de stat în domeniu, nu va putea intra în vigoare decât după ce Comisia Europeană își va da acceptul cu privire la acest tip de ajutor de stat.

Urmărește-ne și pe Google News

Această prevedere a fost stabilită săptămâna trecută de senatori, după ce legea, care a fost susținută și de președintele PSD, Liviu Dragnea, dar a fost solicitată pentru reexaminare de președintele Klaus Iohannis tocmai pe motiv că era programată să se aplice înainte de a fi finalizate discuțiile cu oficialii europeni, așa cum cer normele UE.

În acest context, senatorii au adoptat două noi programe, inițiate de parlamentarii PSD, care instituie același tip de schemă de ajutor de stat. Proiectele de legi respective au fost depuse la jumătatea lunii septembrie și promovate în regim de urgență, deși aveau termen de dezbatere până la începutul anului viitor, după reluarea activității Parlamentului.

Noile scheme de ajutor de stat au fost susținute prin vot și de senatorii opoziției, care au remarcat însă că și noile scheme de ajutor de stat vor avea nevoie de aprobarea Bruxelles-ului. 

Noua legislație privind terenurile agricole: Condiționarea vânzării, interdicția înstrăinării pentru o anumită perioadă CITEȘTE ȘI Noua legislație privind terenurile agricole: Condiționarea vânzării, interdicția înstrăinării pentru o anumită perioadă

Un prim program instituie o schemă de ajutor pentru susținerea crescătorilor de suine de reproducție, în perioada 2017-2020, cu fonduri de 360 milioane de euro din bugetul Ministerului Agriculturii, plafoanele anuale urmând a fi aprobate prin hotărâre de Guvern.

Un al doilea program aprobat de majoritatea parlamentară stabilește o schemă de ajutor de stat, în valoare de 300 milioane de euro, pe perioada 2018-2020, pentru susținerea fermierilor din sectorul avicol.

Pentru ambele programe, nivelul ajutorului de stat este cuprins între 40% și 90% din valoarea investiției, pentru care termenul de realizare este cuprins între 1- 6 luni, cu posibilitatea de prelungire încă 6 luni.

Primărille vor primi undă verde de la Guvern să se împrumute pe 20 de ani din Trezorerie CITEȘTE ȘI Primărille vor primi undă verde de la Guvern să se împrumute pe 20 de ani din Trezorerie

Beneficiarii vor trebui să își continue activitatea în domeniu cel puțin 10 ani de la finalizarea investiției.

Programele vor trebui adoptate și de Camera Deputaților și promulgate de președinte, iar toate detaliile acestora pot fi citite AICI și AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
program
ajutor
schema
cresteri
porci
pasari
avicol
buget
finantare
parlament
lege