Dobânzile penalizatoare în cazul contractelor de credit și de leasing pentru consumatori vor fi limitate la 50% din dobânda legală, respectiv din suma restantă de plată, în timp ce consumatorii vor putea răscumpăra o creanță de la un cesionar pentru cel mult dublul sumei plătite de cel din urmă pentru datorie.
Nu mai puțin de trei proiecte de legi au fost depuse la Parlament în acest sens, la finalul sesiunii legislative, urmând a intra în dezbatere la toamnă în regim de urgență. Proiectele au suportul parlamentarilor din toate partidele, mai puțin ale celor din USR, fiind depuse de inițiatorul Legii dării în plată, senatorul liberal Daniel Zamfir, și elaborate în colaborare cu avocatul Gheorghe Piperea.
Documentele sunt furnizate abonaților Profit Insider, la cerere trimisă pe adresa de email [email protected]
Un prim proiect modifică Ordonanța de urgență 50/ 2010 privind contractele de credit pentru consumatori, stabilind că ”cesionarul nu va putea pretinde de la debitorul care are calitatea de consumator mai mult decât dublul sumei plătite de acesta pentru a cumpăra creanța de la cedent”.
Totodată, proiectul prevede că ”debitorul cedent care are calitatea de consumator se va putea elibera de datori plătind cesionarului dublul prețului pe care acesta l-a plătit pentru a dobândi creanța, fără costuri suplimentare”.
Aceste prevederi ar urma să se aplice indiferent de instrumentul juridic utilizat pentru transferul creanței, inclusiv în cazul cesiunii de contract, al cesiunii de portofoliu de creanță și al subrogației.
Un al doilea proiect modifică Ordonanța Guvernului 13/ 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, introducând o serie de noi prevederi.
Astfel, proiectul stabilește că ”în raporturile juridice dintre consumatori și profesioniști, inclusiv comercianți, dobânzile penalizatoare se pot capitaliza și produce dobânzi doar în baza unei convenții speciale și numai pentru depășirea scadenței cu mai mult de un an”.
În aceste condiții, ”dobânda convențională, atât cea remuneratorie , cât și cea penalizatoare, plătibilă conform contractului de către consumator, nu poate depăși cu mai mult de 50% pe an dobânda legală”.
Noile prevederi vor fi aplicate și în cazul în care, conform contractului, consumatorul datorează penalități de întârziere, majorări sau alte costuri care desemnează daunele sau interesele moratorii.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Proiectul Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, care a dus la căderea Guvernului. Lista companiilor la care se gândesc politicieniiCel de-al treilea proiect modifică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 51/ 1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing precum și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/ 2006 privind instituțiile de credit.
În prezent Ordonanța 51/ 1997 stabilește la articolul 15 că, dacă în contract nu este prevpzut altfel, iar utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.
Proiectul propune însă reformularea acestui articol astfel încât, după predarea bunului și achitarea sumelor reprezentând ratele neachitate și dobânzile aferente, contractul să fie reziliat, iar utilizatorul să nu mai aibă nicio obligație de plată.
”În cazul în care locatarul/ utilizatorul, care are calitatea de consumator, nu aceoperă rata de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/ finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatorul/ utilizatorul este obligat să restituie bunul. Despăgubirile nu pot cuprinde decât daune moratorii și sume reprezentând actualizarea cu rata inflației a ratelor neacoperite până la data rezilierii contractului și a luării în posesie a bunului”, este noua formă a articolului prevăzută în proiect.
CITEȘTE ȘI BNR a avut anul trecut un profit cu 84% mai mic față de 2015Un nou alineat propune, de asemenea, limitarea penalităților și altor obligații de plată la 50% din ratele restante.
”Este considerată nescrisă, fiind lipsită de efecte în ceea ce îl privește pe consumator, orice clauză contractuală prin care, în ipoteza rezilierii contractului, utilizatorul este obligat atât la restituirea bunului, cât și la plat unor despăgubiri echivalente cu cuantumul total al ratelor de leasing prevăzute în contract până la sfârșitul perioadei de leasing. În cazul în care în contractul dintre părți sunt prevăzute penalități de întârziere, dobânzi sau alte obligații de plată accesorii, aceste daune-interese nu vor putea depăși 50% din suma reprezentând ratele restante la data rezilierii”, prevede noul alineat.
Aceleași limitări sunt introduse și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/ 2006 privind instituțiile de credit, la articolul 120, care stabilește că orice contract de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, sunt titluri executorii.
Pe lângă limitarea obligațiilor de plată, proiectul exceptează însă de la prevederile articolului 120 ”contractele încheiate cu consumatorii”, așa cum au mai încercat în trecut și alte proiecte de lege prezentate în Parlament sau chiar ordonanțe de urgență ale Guvernului, dar care nu au reușit până în prezent să elimine din lege caracterul de titlul executoriu al unui contract de credit.