Companiile văd creșteri de activitate în toate sectoarele economice până în iunie și prețuri mai mari în comerț

Companiile văd creșteri de activitate în toate sectoarele economice până în iunie și prețuri mai mari în comerț
scris 28 apr 2016

Directorii companiilor din România se așteaptă la o creștere a activității în toate sectoarele economice, în perioada aprilie-iunie, dar și a prețurilor în comerțul cu amănuntul, estimând totodată un avans moderat al numărului de salariați în construcții, comerțul cu amănuntul și pe segmentul serviciilor, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Managerii firmelor care activează în industria prelucrătoare preconizează o creștere a producției în intervalul aprilie-iunie (sold conjunctural +18%), cu o tendință accentuată chair în fabricarea substanțelor și produselor chimice (sold conjunctural +42%), potrivit rezultatelor anchetei de conjunctură din aprilie realizată de INS, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News

Pe de altă parte, în sectorul fabricării tutunului se așteaptă o tendință de scădere accentuată a producției (sold conjunctural -43%).

Soldul conjunctural indică percepția conducătorilor companiilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creșterii sau scăderii valorii unui indicator statistic.

Prețurile produselor industriale ar trebui să fie relativ stabile cele trei luni (sold conjunctural +1%), la fel ca și numărul de salariați (sold conjunctural +2%).

În construcții, managerii văd un avans al producției (sold conjunctural +28%) și al stocului de contracte și comenzi (sold conjunctural +23%). În plus, estimează o creștere moderată a numărului de salariați (sold conjunctural +9%), în timp ce prețurile lucrărilor de construcții ar urma să fie relativ stabile (sold conjunctural +3%).

Piața de smartphone-uri a înregistrat prima scădere de vânzări CITEȘTE ȘI Piața de smartphone-uri a înregistrat prima scădere de vânzări

Activitatea economică în comerțul cu amănuntul va crește până în iunie (sold conjunctural +26%), precum și volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unitățile comerciale (sold conjunctural +19%).

Ca atare, firmele din domeniu vor avea nemvoie de mai mulți angajați (sold conjunctural +9%), iar prețurile ar putea să urce moderat (sold conjunctural +7%).

Și afacerile pe zona serviciilor vor spori în intervalul menționat (sold conjunctural +16%), unde însă numărul de salariați va fi relativ stabil (sold conjunctural +4%), ca și prețurile de vânzare sau de facturare ale serviciilor prestate (sold conjunctural +2%).

viewscnt
Afla mai multe despre
companii
economie