Prognoza economică de primăvară a Comisiei Europene prevede o creștere a PIB-ului României cu 3,3 procente în 2024, una dintre cele mai bune cote printre statele comunitare.
În ansamblu, previziunile arată o medie de creștere în Uniunea Europeană de doar 1 procent, arată Radio România.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Cel mai slab scor al țării este cel privind rata inflației, estimată la 5,9 procente, cea mai mare din Uniunea Europeană. Cifre similare negative sunt și pentru balanța guvernamentală.
Previziunile economice ale Comisiei arată creșterea PIB-ului european cu 1 procent în 2024 și cu 1,6 procente în anul 2025.
România este printre țările cu cea mai bună prognoză de creștere: 3,3% în 2024 și 3,1% în anul 2025.
Aici un element pozitiv îl constituie investițiile: țara are cea mai bună estimare pentru 2024, o creștere de 6,8 la sută, față de media europeană de 0,3. La fel pentru 2025: un plus de 6,1 la sută față de media europeană de 2 procente.
Rata șomajului are din nou valori mai bune pentru România decât media europeană: pentru 2024 rata este de 5,5 față de media comunitară de 6,1, iar pentru 2025 avem o estimare tot de 5,5 față de 6 procente ca medie europeană.
CITEȘTE ȘI China amenință SUA cu represaliiLa capitolul inflație stăm însă cel mai slab în Uniunea Europeană, cu o estimare de 5,9 la sută pentru 2024 în timp ce media comunitară este de 2,7.
Pentru 2025 estimările arată pentru România o inflație de 4 procente, din nou cea mai mare din Uniune a cărei medie este de 2,2 procente.
Previziunile pentru balanța fiscală guvernamentală arată din nou cele mai mari cifre negative pentru țara noastră: minus 6,9 la sută în 2024 față de media europeană de minus 3 procente și chiar mai mult în 2025, în speță minus 7 la sută față de media europeană de minus 2,9.
Astfel, Comisia Europeană a îmbunătățit ușor, la 3,3%, estimările privind creșterea economiei românești în acest an, grație accelerării consumului privat și veniturilor mai mari, dar a avertizat că deficitul guvernamental va urca la 6,9% din PIB în 2024 și la 7% din PIB în 2025 din cauza creșterii cheltuielilor, conform previziunilor economice de primăvară publicate miercuri de Executivul comunitar.
În prognoza publicată în toamna anului trecut, Comisia a arătat că se așteaptă ca deficitul guvernamental al României să se reducă, de la un nivel de 6,3% din PIB prognozat la acea dată pentru 2023, până la 5,3% din PIB în 2024 și 5,1% din PIB în 2025, ca urmare a măsurilor de consolidare fiscală ce urmau să fie implementare în luna ianuarie 2024.
În documentul publicat miercuri, însă, CE precizează că deficitul guvernamental este așteptat să rămână la un nivel ridicat pe întreaga perioadă a intervalului de prognoză.
"În 2024, deficitul este prognozat să crească până la 6,9% din PIB. La fel ca și în 2023, creșterea rapidă a cheltuielilor guvernamentale este așteptată să fie principalul motor din spatele acestui deficit mai mare...În 2025, deficitul este prognozat să rămână stabil la 7% din PIB, plecând de la ipoteza că politicile nu vor fi modificate. Costul pe termen scurt al reformei pensiilor este așteptat să continue la deficitul mai mare. Prognoza de deficit pe 2025 nu include posibilele reforme suplimentare care ar decurge din reforma regimului fiscal al microîntreprinderilor și reforma generală a sistemului de taxe, care sunt incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență dar pentru care nu au fost prezentate suficiente detalii", subliniază Comisia Europeană.
Pe de altă parte, conform noilor previziuni, economia românească ar urma să înregistreze o creștere de 3,3% în 2024 și una de 3,1% în 2025. Comparativ, în toamna anului trecut, Executivul comunitar prognoza în cazul României o creștere a PIB de 3,1% în 2024.