Cea de-a treia ediție a programului guvernamental Start-Up Nation ar putea fi lansată până la sfârșitul anului, cu prilejul rectificării bugetare, a declarat sâmbătă, la Brașov, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Radu Oprea, care a participat la o dezbatere organizată de Camera brașoveană de Comerț și Industrie pe tema noilor oportunități de finanțare, scrie Agerpres.
"Suntem în perioada de dezbatere, am fost la București, cu Consiliul IMM-urilor, la Timișoara, acum suntem la Brașov și luna viitoare - așa cum prognozăm noi, la sfârșitul lunii - trebuie să știm cum va arăta grila de finanțare, procedurile - foarte rapide și, cu ocazia primei rectificări bugetare, să putem lansa programul anul acesta", a afirmat Oprea.
Potrivit acestuia, în urma discuțiilor de până acum cu mediul de afaceri, principalele modificări cerute în privința criteriilor de selecție a proiectelor sunt legate de cofinanțare, de educația antreprenorială, de o mai bună definire a codurilor CAEN și eliminarea criteriului legat de numărul locurilor de muncă create. "Dar este devreme să ne pronunțăm cum vor arăta aceste criterii. Vom continua aceste dezbateri, încercăm să ținem cont de toate părerile și să vedem care sunt cele mai bune criterii pe care le avem, ținând cont că Start Up Nation este un program de succes și că mă aștept că, în ediția a treia, 2019, să fie mult mai mulți antreprenori tineri care își doresc să debuteze în afaceri pe acest program", a spus Oprea.
El a estimat că în această următoare ediție a programului ar urma să fie depuse în jur de 50.000 de aplicații.
În ceea ce privește decontările pe programul pe 2018, ministrul le-a transmis tinerilor antreprenori care așteaptă să primească banii că sumele necesare vor fi alocate din bugetul central, de asemenea, la rectificare, însă a subliniat că plățile se vor putea face inclusiv în 2020.