Banca Națională a României repune în discuție calendarul de trecere la euro, după ce ținta 2019, stabilită în urmă cu trei ani, a fost ratată. Banca centrală va propune Guvernului și Parlamentului o foaie de parcurs cu angajamentele pe care România trebuie să le adopte pentru a accelera convergența nominală și reală cu criteriile monedei unice.
Aderarea la zona euro a ieșit din dezbaterea decidenților publici în ultima perioadă, după ce ținta stabilită în 2014 de Cabinetul Ponta – 1 ianuarie 2019 – nu ne va găsi cu euro în buzunare și conturi în locul leului. Anul viitor se încheie și mandatul guvernatorului Mugur Isărescu, care dă semne că nu mai urmărește încă un mandat.
Nici BNR nu a mai marșat pe ideea adoptării euro în ultima perioadă, chiar dacă a exprimat dezinteresul politicienilor pentru proiect, dat fiind prezența scăzută a oficialilor guvernamentali de rang înalt la ședințele Comitetului de pregătire a trecerii la euro, care, așa cum îi spune numele, ar trebui să stabilească direcția de mers.
BNR mai are două ședințe ale Comsiliului de Administrație în acest an în care poate discuta și adopta propunerea de a realiza o foaie de parcurs pentru trecerea la euro, care să stabilească pașii pentru anii următori, pachet cu care vrea să introducă mai multă transparență, astfel încât parte din discuțiile și analizele Comitetului de pregătire să fie publice și cercul de dezbatere să fie extins.
În mod realist, procesul ar putea dura cel puțin 4-5 ani, astfel că cea mai apropiată țintă pare 2023, perioadă în care România trebuie să facă mai multe ajustări astfel încât să îndeplinească criteriile obligatorii nominale economice și financiare, dar și, mai important pentru mulți dintre economiști și decidenți, pe cele de convergență reală.
Ultimul raport de convergență, care analizează respectarea criteriilor de la Maastricht privind indicatorii economici, realizat în 2016, arată că România nu îndeplinea obligațiile nominale. Statutul BNR nu este în totalitate compatibil cu criteriile Băncii Centrale Europene în ceea ce privește independența, interzicerea finanțării monetare și integrarea cu Centrala de la Frankfurt. Totodată, România nu face parte din sistemul ratelor de schimb, despre care vom detalia mai jos.
La acel moment, România îndeplinea criteriul privind deficitul bugetar, de sub 3% din PIB, precum și pe cel privind datoria publică de sub 60% din PIB (situată la circa 40%). De asemenea, îndeplinea și criteriul privind dobânzile pe termen lung și pe cele privivind rata inflației, care se stabilesc în funcție de media celor mai performante trei state din UE pentru fiecare în parte. Cu alte cuvinte, inflația trebuie să fie redusă și dobânzile la fel, ceea ce arată stabilitatea prețurilor din economie, fie că vorbim de coșul de consum sau de bani.
Raportul de convergență este redactat la fiecare doi ani, însă statele interesate pot cere un raport special și în interiorul acestui interval.
“Trebuie să intrăm când vom face față exigențelor zonei euro. Dar nici amânarea sine die, până când vom fi noi pregătiți, nu e o soluție”, susținea Florin Georgescu, prim-vicepreședinte al BNR, la seminarul Eucofile de la Sinaia, desfășurat săptămâna trecută.
La aderare, PIB per capita calculat la paritatea puterii de cumpărare era de 39% din media Uniunii Europene, pentru ca în 2016 să ajungă la 59%, potrivit datelor Eurostat. Mergând în urmă cu 17 ani, pe datele prezentate de Georgescu reiese o recuperare a decalajului de 33 de puncte procentuale.
Evoluția a fost una cu sincope. Economia românească a recuperat 10 puncte procentuale din decalaj în cei doi ani de dinainte de criză, care a adus apoi o evoluție mult mai lentă a convergenței reale. De la 50% din PIB per capita în 2009, România a ajuns a ajuns la 55% în 2012, interval în care Polonia a crescut de la 60% din media UE la 68%. În 2015 și 2016 creșterea a accelerat și PIB per capita a ajuns la 59% din media UE la finele anului trecut, cu 10 pp sub Polonia și 8 pp sub Ungaria – care a cam bătut pasul pe loc în ultimii șase ani.
“Trebuie să intrăm pregătiți în zona euro”, spune și Sergiu Oprescu, președinte executiv al Alpha Bank.
România se afla anul trecut la un nivel similar al PIB/capita cu Croația, care a regresat în comparație cu media UE după 2007, și era în fața Bulgariei, ultima țară din pluton, cu o rată de 48%, cu 10 pp peste nivelul de la momentul aderării.
Oprescu explică cum adoptarea euro poate însemna o încetinire a reformelor și o pierdere de competitivitate în unele cazuri, ceea ce duce la o încetinire a convergenței reale, adică a creșterii produslui intern brut per capita în comparație cu media Uniunii. Țări precum Grecia au înregistrat scăderi dramatice ale economiei după adoptarea euro pe fondul politicilor publice greșite.
Dintre fostele state comuniste, cele mai dezvoltate din punct de vedere al PIB/capita ajustat cu puterea de cumpărare sunt Cehia (88%), Slovenia (83%) și Slovacia (77%). Dacă ultimele două sunt deja în zona euro, Cehia nu are o țintă de aderare stabilită și așteaptă să vadă ce se întâmplă cu uniunea monetară.
Slovenia a regresat la nivelul PIB/capita după adoptarea euro în 2007, prima țară din noul val care a trecut la moneda unică, când avea un nivel de 86% din media UE, după ce în 2008 ajunsese la 90%.
Slovacia a adoptat euro în plină criză financiară, în 2009, dar a reușit să crească rata de convergență de la nivelul de 71% înregistrat la acel moment.
Guvernul lui Viktor Orban arată că aderarea e fezabilă la un PIB/capita de 90% din media UE, cam pe unde se află acum Cehia.
În opinia lui Georgescu, ar fi o greșeală să punem un prag atât de ambițios.
El crede că mai întâi trebuie întărită economia din punct de vedere al structurii sale, astfel încât să crească capitalul firmelor, în condițiile unui număr foarte ridicat de întreprinderi cu capitaluri negative sau sub minimumul reglementat de lege și situația ridicată de supraîndatorare, în condițiile unei indiscipline financiare ridicate. Georgescu remarcă și că spiritul antreprenorial este foarte scăzut în România, de departe pe ultimul loc după numărul de firme la mia de locuitori.
Se pune astfel problema dacă UE te lasă să intri în clubul euro cu o economie slabă, explică Georgescu, astfel încât să rezistăm cursului de la Frankfurt.
Bancherii, atât cei centrali, cât și cei comerciali, evită să ofere o dată de aderare.
Țările baltice sunt ultimele care au intrat în zona euro, după care atât interesul blocului de a se extinde a scăzut, în condițiile în care nici țările care au obligația de adoptare nu s-au arătat prea interesate sau grăbite.
Estonia a intrat în euro zonă în 2011 la un nivel al PIB/capita de 65% din media UE, pe care a reușit să-l ridice la 74% la finele anului trecut, însă în ultimii ani procesul de aliniere a încetinit.
Letonia utilizează euro din 2014, când nivelul PIB per capita era de 62%, față de 65% în prezent.
Lituania, țara care a trecut la euro cel mai recent, în 2015, a făcut la un nivel al PIB/capita de 75% din media UE, pe care nu l-a îmbunătățit de atunci.
Georgescu spune că timpul necesar adoptării depinde de câtă voință politică există în țară.
“Nu e numai o schimbare de monedă, este un întreg mecanism ex-ante care trebuie pus în mișcare”, explică el.
Țara trebuie să anunțe că vrea să intre în zonă, apoi trebuie să stea timp de cel puțin doi ani în mecanismul ratelor de schimb (ERM-II), care presupune o variație a cursului în jurul celui de intrare de mai puțin de 15%, atât în sus, cât și în jos. Rata de schimb poate fi, în caz de nevoie, ajustată prin intervenții ale băncii centrale, care trebuie însă să se coordoneze cu Banca Centrală Europeană.
“O țintă asumată politic e un catalizator”, spune Oprescu și adaugă că aceasta are și o valoare de ancoră pentru politcile publice. Pentru a ajunge la această țintă, e nevoie de o discuție la care să participe toate forțele politice și economice, adaugă el.
Aceasta este și una dintre ideile BNR, care vrea să extindă aria de invitați la dezbaterile Comitetului de pregătire cu oameni din partidele politice și parlamentari.
Oprescu oferă exemplul Estoniei, care a trecut printr-un amplu proces de digitalizare, în timpul celor două mandate ale fostului președinte Toomas Hendrik, ce a dus țara de 1,3 milioane de locuitori în primele locuri în topul guvernanței digitale. Practic, în Estonia e nevoie de interacțiune fizică cu funcționarii statului doar la evenimente precum căsătoria sau cumpărarea unei case, explică Oprescu.
“Dacă luăm calea cu digitalizarea, s-ar putea să ni se potrivească. E o scurtătură pentru intrarea în zona euro”, susține președintele Alpha Bank, care ocupă și funcția de președinte al Asociației Române a Băncilor.
Eugen Rădulescu, director al Direcției de Stabilitate din BNR, remarcă cum unii indicatori au început să se înrăutățească în ultimii doi ani. Deficitul e în creștere, câte 3% din PIB în ultimii doi ani, și prognozele arată că, fără ajustări, ar putea sări peste rata limită anul viitor, deși creșterea economică peste potențial ar trebui să determine Executivul să reducă deficitul.
“Ne apropiem de pragul de sustenabilitate a datoriei publice”, explică Rădulescu, limita sustenabilă pentru România fiind de circa 40% din PIB.
El remarcă și creșterea accelerată a salariilor, mai ales în sectorul public, care “arată îngrijorător”, ceea ce ar putea duce la o erodarea e competitivității și balanțelor externe care să ne pună probleme în viitor, în situația unei eventuale recesiuni la nivelul UE.
Oprescu adaugă că trebuie să păstrăm productivitatea peste nivelul țărilor din zona euro, dacă dorim să atragem capital și să consolidăm economia.
