BNR: Companiile de stat își achită cu prioritate ratele la bănci, în dauna furnizorilor și a bugetului

scris 7 apr 2016

Companiile de stat își achită cu prioritate ratele la bănci, în dauna datoriilor față de partenerii comerciali și a obligațiilor fiscale, întreprinderile cu capital majoritar de stat prezentând un grad de neplată a datoriilor comerciale semnificativ mai mare decât cel al firmelor private și cumulând peste 27% din restanțele totale ale companiilor nefinanciare față de bugetul de stat, se arată în ultimul Raport asupra stabilității financiare elaborat de BNR.

"Firmele de stat își onorează diferențiat obligațiile de plată față de parteneri: semnificativ mai bine decât firmele private în ceea ce privește obligațiile față de bănci și semnificativ mai rău decât firmele private în ceea ce privește obligațiile față de partenerii comerciali", se afirmă în documentul citat.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit băncii centrale, rata de neplată a datoriilor comerciale ale întreprinderilor de stat s-a menținut în intervalul 2009-2014 peste rata aferentă firmelor private. Astfel, la nivelul anului 2014, rata respectivă se situa la 50% în cazul companiilor de stat, față de sub 20% în cazul firmelor private. Mai mult, aceasta s-a înrăutățit continuu din 2011 încoace. În anul respectiv, rata de neplată a datoriilor comerciale ale companiilor de stat se cifra la sub 30%.

BNR: Companiile de stat își achită cu prioritate ratele la bănci, în dauna furnizorilor și a bugetului
Datele de contact ale deținătorilor de domenii web persoane fizice vor fi prezentate public și fără acordul lor - proiect CITEȘTE ȘI Datele de contact ale deținătorilor de domenii web persoane fizice vor fi prezentate public și fără acordul lor - proiect

BNR precizează că rata de neplată a fost calculată ca raport între arieratele generate de companii către propriii furnizori și datoriile comerciale totale ale firmelor care generează respectivele restanțe.

Disciplina cu care companiile de stat își plătesc ratele la bănci se reflectă în rata creditelor neperformante aferentă expunerilor bancare pe firmele cu capital majoritar de stat, de doar 9,2% în iunie 2015, comparativ cu cea aferentă companiilor private, dublă, de 18,3%.

"Întreprinderile de stat cumulează 27,4% din restanțele totale ale companiilor nefinanciare față de bugetul de stat în decembrie 2014, în timp ce ponderea sumelor neachitate la termen față de partenerii comerciali se ridică la 16,7% din totalul restanțelor față de aceștia. Gradul de concentrare a companiilor generatoare de arierate s-a majorat în anul 2014, în contextul în care primele 10 companii, majoritatea fiind de stat, sunt responsabile pentru 19% din restanțele față de furnizori existente la nivelul economiei, comparativ cu 16% în anul anterior", se spune în raportul BNR.

Banca Națională mai arată că întreprinderile de stat au dificultăți mai mari comparativ cu celelalte firme din economie și în a-și încasa creanțele de la partenerii comerciali, ceea ce afectează, în consecință, capacitatea de plată a propriilor datorii.

Isărescu: E pentru prima oară când BNR identifică un risc sistemic sever la adresa stabilității financiare: cadrul legislativ incert CITEȘTE ȘI Isărescu: E pentru prima oară când BNR identifică un risc sistemic sever la adresa stabilității financiare: cadrul legislativ incert

"Dificultatea încasării creanțelor la scadență de către întreprinderile de stat pune presiuni asupra gradului de lichiditate a acestora. Termenul de recuperare a creanțelor înregistrează valori mai ridicate decât în cazul firmelor private (144 de zile, față de 91 de zile, în decembrie 2014), în timp ce indicatorii de lichiditate generală și imediată înregistrează niveluri sensibil mai reduse", menționează BNR.

În raportul privind stabilitatea financiară se mai menționează că numărul și rolul companiilor de stat în economie s-au diminuat considerabil în favoarea firmelor private, în perioada 2000-2014 numărul agenților economici cu capital majoritar de stat reducându-se la jumătate, în timp ce numărul de firme private din economie s-a majorat cu 48%.

Acest fapt a diminuat și ponderea pierderilor consemnate de companiile de stat în totalul rezultatelor negative la nivel de economie.

"Pierderile înregistrate de sectorul companiilor nefinanciare în anul 2014 au fost de 42 miliarde lei (circa 9,4 miliarde euro), sectorul privat având cea mai mare contribuție (39 miliarde lei, respectiv 8,7 miliarde euro, ceea ce reprezintă 93% din pierderea totală înregistrată la nivelul economiei de firmele cu rezultat net negativ). Întreprinderile de stat cu rezultat net negativ cumulează pierderi în valoare de 3 miliarde lei (aproximativ 0,7 miliarde euro)", precizează BNR.

viewscnt
Afla mai multe despre
bnr
companii de stat
arierate
datorii comerciale
datorii furnizori
restante