Armurier: În România sunt peste 100 de oameni de afaceri care au arme de peste 100.000 de euro

Armurier: În România sunt peste 100 de oameni de afaceri care au arme de peste 100.000 de euro
scris 10 sep 2017

Față de acum zece ani, pe piața armelor este de două ori mai multă "marfă" second hand. Cei cu mai puțini bani resimt nivelul de trai scăzut și își mai vând din arme, iar unii politicieni și oameni de afaceri fac același lucru, dar din alt motiv: problemele penale nu le mai dau dreptul să dețină arme. Cu toate acestea, există în România mai mult de 100 de oameni de afaceri care au acasă arme care valorează peste 100.000 de euro, crede Ștefan Catrinescu, unul dintre cei mai vechi și mai cunoscuți armurieri din București.

Sunt foarte multe arme de vânătoare second hand pe piață, de două ori mai multe comparativ cu anul 2008, după care a început declinul, apreciază armurierul. El estimează că acum, în București, sunt scoase la vânzare în jur de 4.000 de arme de vânătoare second hand, iar în întreaga țară numărul se apropie de 10.000. Catrinescu spune că acum armele sunt și la jumătate de preț față de perioada de dinaintea crizei economice.

Urmărește-ne și pe Google News

Sunt mai multe explicații pentru acest lucru. În primul rând, unii dintre vânătorii cu venituri medii și mici au început să renunțe la arme din cauza nivelului tot mai scăzut de trai. Cotizația unui membru vânător costă 1.200-1.400 de lei pe an, iar viza, care trebuie reînnoită odată la cinci ani, costă și ea. "În plus, cei care n-au făcut cursurile de arme, sunt obligați, începând de anul trecut, să le facă, și costă 600 de lei", explică armurierul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
CITEȘTE ȘI Jandarmeria Română - U.M. 0260 București solicită oferte pentru furnizarea de arme de foc

El spune că de partea cealată, ies pe piață și arme scumpe, pentru că sute de oameni de afaceri și politicieni le vând, pentru că li s-a ridicat dreptul de deținere în momentul în care au început să fie cercetați penal. "În momentul în care sunt cercetați, sunt obligați să depună armele la un armurier. Dacă unul are 5 arme, costul pentru o armă ținută la armurier este 100 de lei pe lună, deci pe an 6.000 de lei pentru toate. Armele și le ia înapoi dacă primește NUP, dar dacă e condamnat le pierde până când ispășește pedeapsa, iar dacă vrea să le păstreze trebuie să plătească la armurier pentru toată perioada", spune Catrinescu.

În opinia lui, în jur de 10% dintre armele second hand de pe piață sunt mai scumpe de peste 1.500 de euro. Cele mai multe costă, totuși, în medie între 250-300 de euro. Cele mai scumpe arme second hand de serie sunt cele marca Blaser, care pleacă de la 4.000 de euro, cu tot cu lunetă, dar pot ajunge și la 20.000, în funcție de lemn, gravuri etc.

Armele deosebite, cam 1% din total, dintre care multe au aparținut unor personalități, se vând la licitație. Cea mai scumpă armă vândută în acest an a fost pușca pe care Ceaușescu a "moștenit-o" de la Carol al II-lea și a fost cumpărată cu 35.000 de euro.

"Există peste 100 de oameni de afaceri care au acasă arme de peste 100.000 de euro", afirmă Catrinescu.

viewscnt
Afla mai multe despre
arme vanatoare
armurier
stefan catrinescu
vanzare
oameni de afaceri