ANALIZĂ Criza din Turcia poate afecta exporturile României, dar ar putea redirecționa investitorii către București

ANALIZĂ Criza din Turcia poate afecta exporturile României, dar ar putea redirecționa investitorii către București
scris 18 iul 2016

Situația tensionată din Turcia, afectată în ultima perioadă de atentate teroriste, dar și de tentativa de lovitură de stat de zilele trecute, ar putea afecta pe termen mediu exporturile României către această țară, care riscă o încetinire importantă a economiei, dar ar putea avea și efecte pozitive, precum interesul mai mare al investitorilor străini pentru România în detrimentul Turciei, potrivit economiștilor consultați de News.ro.

Tentativa de lovitură de stat de Turcia, organizată de o parte a armatei în noaptea de vineri spre sâmbătă, nu are efecte negative pe termen scurt în România, în condițiile în care leul s-a întărit în fața euro, iar prețurile acțiunilor la Bursa de Valori de la București au scăderi nesemnificative.

Urmărește-ne și pe Google News

Totuși, pe termen mediu, de până la un an, ar putea apărea efecte negative, având în vedere că Turcia este un partener comercial important al României.

”Către Turcia se îndreaptă aproape 5% din totalul exporturilor românești, este o cotă importantă. Dacă tensiunile de acolo afectează economia, am putea vedea și o scădere a exporturilor românești către această țară”, a declarat, pentru News.ro, președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru.

Turcia este cel mai important partener comercial al României din afara Uniunii Europene și al cincilea dintre toți partenerii comerciali. Anul trecut, voaloarea totală al schimburilor comerciale a fost de 4,43 miliarde euro.

Pentru Turcia, România este un partener comercial mai puțin important, clasându-se pe locul 12 la export și pe locul 15 la import.

Turcia a suspendat temporar activitatea băncii islamice Bank Asya, apropiată clericului Gulen CITEȘTE ȘI Turcia a suspendat temporar activitatea băncii islamice Bank Asya, apropiată clericului Gulen

Totuși, tensiunile tot mai mari cu care se confruntă Turcia ar putea genera și efecte pozitive asupra României și altor state din regiune prin schimbarea percepției unor investitori străini.

Ace;tia ar putea alege România, o țară care pare stabilă prin comparație cu țările de la est sau cu Turcia, ca destinație a investițiilor în cazul în care tensiunile din Turcia continuă.

”România este percepută ca fiind mai stabilă din punct de vedere social și politic decât Turcia. Au mai fost cazuri în trecut, când investitorii străini au ales România datorită acestei stabilități”, a explicat Dumitru.

Anul trecut, investițiile străine în România au crescut cu aproape 5% și au ajuns la 3 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din ultimii șase ani. Turcia a înregistrat anul trecut o creștere de aproape 32% a investițiilor străine directe, până la 16,5 miliarde dolari.

Investitorii străini erau însă îngrijorați de situația economică a Turciei încă înainte de tentativa de lovitură de stat. Ritmul de creștere a economiei a scăzut la o rată anuală de 3,3% în primul semestru al acestui an, față de 4% din 2015, potrivit unui raport al Băncii Mondiale.

Investitorii străini sunt îngrijorați de creșterea dependenței de importurile de petrol și gaze, mai ales în condițiile în care lira turcească s-a devalorizat în fața principalelor valute după tentativa de lovitură de stat.

În paralel, un sector esențial al economiei turcești, turismul, cu o pondere de aproape 13% din PIB, are deja de suferit din cauza atentatelor teroriste din acest an, iar situația actuală ar putea agrava tendința.

Tentativa de lovitură de stat va afecta consumul și companiile, în special în sectorul turismului, avertizează analiști citați de publicația arabă The National.

SRI va cumpăra un sistem pentru urmărirea mai atentă a cheltuielilor publice, dar și a unor firme și persoane CITEȘTE ȘI SRI va cumpăra un sistem pentru urmărirea mai atentă a cheltuielilor publice, dar și a unor firme și persoane

Această tentativă ”scoate în evidență fracțiunile politici profunde din economia turcă”, a declarat Ketaki Sharma, fondator și director executiv la firma de cercetări Algorithm Research din Dubai.

Sharma a spus că tentativa de lovitură de stat va afecta economia turcă pe două căi, prin reducerea consumului intern și a numărului mai mic de vizitatori străini, pe fondul incertitudinilor politice, și prin accesul mai limitat al companiilor la finanțare.

Pentru a contracara aceste efecte, banca centrală a Turciei a anunțat că va furniza lichidități nelimitate băncilor și va lua toate măsurile necesare pentru a menține stabilitatea financiară a țării.

Nu este clar, deocamdată, cum vor evolua planurile turcilor care au afaceri în România.

În România, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) erau înregistrate, în aprilie 2016, aproape 14.500 de companii cu capital turc în România, cu un capital social subscris de circa 500 milioane euro. Turcia ocupă locul 16 în topul investitorilor străini din România.

Însă în cazul în care se confirmă tendința, prezisă de mulți observatori, de creștere a derivelor autoritare ale lui Recep Tayyip Erdogan după tentativa de lovitură de stat, ar putea avea loc o modificare a percepției legate de riscul și de costul afacerilor în Turcia. 

viewscnt
Afla mai multe despre
turcia