Grupul auto german Daimler AG a anunțat duminică oprirea, temporară, a livrărilor pentru un anumit tip de motor de camion după ce a descoperit că, în anumite condiții, emisiile sale de oxid de azot depășesc limitele legale, informează Reuters, preluat de Agepres.ro.
Potrivit publicației germane Bild am Sonntag, cu prilejul unor controale interne inginerii Daimler au descoperit că programul software care controlează motoarele de camion de tip OM 501 poate, în anumite circumstanțe, să oprească injecția aditiviului AdBlue, destinat neutralizării emisiilor de oxid de azot.
În replică, Daimler susține că articolul din Bild am Sonntag este incorect și că sistemul de diagnoză al motorului este conceput astfel încât să oprească injecția aditivului AdBlue în circumstanțe neobișnuite, de exemplu atunci când motorul utilizează motorină bio.
CITEȘTE ȘI CFR Călători plătește cu 1 milion de euro mai mult pentru 15.000 de tone de motorină, din cauza introducerii accizei de la 1 septembrieProducătorul auto precizează că în prezent camioane echipate cu motorul OM 501 (inclusiv modelul Mercedes-Benz Actros) sunt vândute doar în afara Europei, acesta fiind scos din producție și de la vânzare în Europa încă din 2013. "Până la clarificarea aspectelor tehnice, compania a luat, preventiv, decizia de a înceta să mai livreze acest tip de motor" a informat Daimler.
Acest anunț vine la aproximativ o lună după ce Ministerul german al Transporturilor a solicitat grupului Daimler să recheme imediat la service un număr de 774.000 de automobile Mercedes din Europa, vehicule echipate cu dispozitive capabile să falsifice nivelul emisiilor poluante.