Chirițoiu, Consiliul Concurenței: Aproape 80% din companiile amendate anul trecut au recunoscut că au încălcat legea

Chirițoiu, Consiliul Concurenței: Aproape 80% din companiile amendate anul trecut au recunoscut că au încălcat legea
scris 19 ian 2017

Consiliul Concurenței a sancționat anul trecut 119 companii și asociații, dintre care 93, adică 78%, au recunoscut că au încălcat legea și au beneficiat de reduceri ale amenzilor, a declarat joi președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, în cadrul unei conferințe de presă.

În anul 2016, Consiliul Concurenței aplicat amenzi de 68,43 milioane lei (15,2 milioane euro), scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Ne așteptăm ca ele (companiile, n.r.) să nu mai conteste în instanță”, a spus Chirițoiu, în fața jurnaliștilor.

La sfârșitul lunii decembrie 2016, Consiliul Concurenței avea în derulare 34 de investigații de încălcare a legii, cu 15% mai puține față de finalul anului 2015.

Datele autorității de concurență arată că 41% dintre investigațiile aflate în curs la sfârșitul anului 2016 vizau înțelegeri de tip cartel. La aceeași dată, erau în curs de desfășurare 11 anchete sectoriale, față de 13 la finalul lunii decembrie 2015.

În anul 2016, au fost organizate 13 acțiuni de inspecție inopinată la 68 de sedii și puncte de lucru.

O nouă zi liberă în ianuarie. Bugetarii vor avea patru zile libere consecutive CITEȘTE ȘI O nouă zi liberă în ianuarie. Bugetarii vor avea patru zile libere consecutive

Consiliul Concurenței a avut calitate procesuală în 189 de dosare, în 2016, în scădere cu 4,5% față de 2015.

Procentul hotărârilor irevocabile favorabile la Înalta Curte de Casație și Justiție, în materie de concurență, a fost de 94,7%, în timp ce procentul hotărârilor definitive favorabile pronunțate la Curtea de Apel București a scăzut la 86,5%.

Referitor la menținerea de către instanțele judecătorești a nivelului sancțiunilor, procentul  amenzilor menținute irevocabil de Înalta Curte de Casație și Jusiție  a fost de 81%, precizează oficialii instituției antimonopol.

Consiliul Concurenței a analizat 122 de acte normative din punct de vedere al incidenței cu reglementările în domeniul de ajutorului de stat.

De asemenea, a emis  aviz din punct de vedere al conformității cu reglementările europene în domeniu pentru 74 de măsuri de ajutor de stat și de minimis.

În plus, a scăzut numărul plângerilor depuse la Comisia Europeană privind posibile ajutoare de stat ilegale sau utilizate abuziv.

”În vederea definitivării analizei notificărilor/prenotificărilor/investigațiilor/plângerilor aflate în atenția CE, s-au extins și solicitările de informații din partea forului comunitar. Numărul de cereri de prelungire a termenelor de răspuns din partea autorităților române la solicitările CE a crescut sensibil, în condițiile creșterii numărlui solicitărilor de clarificări din partea acesteia”, arată datele Consiliului Concurenței.

În 2016, Consiliul Concurenței a emis 60 avize, 8 puncte de vedere și 91 opinii și a demarat proceduri de consultare și suport tehnic pentru autorități sau instituții cu rol de reglementare.

viewscnt
Afla mai multe despre
bogdan chirițoiu
consiliul concurenței