Bitdefender a mutat din China în Satu Mare producția echipamentului Bitdefender Box

Bitdefender a mutat din China în Satu Mare producția echipamentului Bitdefender Box
scris 22 nov 2017

Producătorul de aplicații de securitate IT Bitdefender a mutat din China la o fabrică din Satu Mare producția celei de-a doua generații a Bitdefender BOX, un dispozitiv care asigură protecție împotriva virușilor și altor amenințări IT ce vizează dispozitivele conectate la internet dintr-o gospodărie, prin integrarea acestuia în rețeaua de comunicații, a anunțat șeful companiei, Florin Talpeș.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Prima versiune a BitDefender a fost lansată în primăvara anului 2015, în Statele Unite ale Americii. La vremea respectivă, reprezentanții companiei au anunțat că produsul înglobează tehnologii bazate pe 21 de brevete de invenție înregistrate de cercetători din echipa românească a Bitdefender.

Urmărește-ne și pe Google News

"Acest produs (Bitdefender Box - n.r.) va înlocui în trei ani actualele soluții de securitate individuale. Promovăm acest produs exclusiv online pe piața din SUA și pe Amazon, urmând să îl ducem către alte piețe mature. Estimăm că vom avea vânzări de câteva sute de mii de unități pe piața americană în primele 12 luni după momentul lansării", spunea în luna mai 2015 Talpeș într-o conferință desfășurată în București.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Noua versiune a Bitdefender BOX este produsă de subsidiara din Satu Mare a companiei germane ZES Zollner Electronic și va fi lansată în această lună pe piața din Statele Unite ale Americii, urmând a ajunge ulterior în Canada, Franța, Germania, Japonia, Marea Britanie și Australia.

Dispozitivul va fi comercializat și în România din primăvara anului 2018.

Principalii parteneri de distribuție a BOX sunt Bestbuy, Amazon și Fry’s pe piața nord-americană și Softbank în Japonia.

Buruiană, Bitdefender: Într-o companie axată pe inovație, eșecul trebuie acceptat ca o sursă de învățare CITEȘTE ȘI Buruiană, Bitdefender: Într-o companie axată pe inovație, eșecul trebuie acceptat ca o sursă de învățare

Talpeș a motivat decizia mutării producției la Satu Mare pentru a se asigura că specificațiile produsului vor fi respectate în timpul procesului de fabricație și pentru un mai bun control.

Bitdefender Box a fost dezvoltat integral de echipa de cercetare și dezvoltare din România și poate fi controlat de la un pupitru de comandă disponibil pe smartphone, care permite monitorizarea atacurilor informatice de pe diverse terminale.

Bitdefender SRL, cel mai mare producător de software controlat de români, a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 453,17 milioane de lei, de la 276,89 milioane de lei, dintre care peste 90% reprezintă exporturi pe toate continentele.

Infuzie de capital de aproape 1 milion de dolari la retailerul online elefant.ro, al doilea jucător din piață CITEȘTE ȘI Infuzie de capital de aproape 1 milion de dolari la retailerul online elefant.ro, al doilea jucător din piață

Cu aproape 1.000 de salariați, compania a raportat anul trecut un profit net de 27,7 milioane de lei, de la 57,6 milioane de lei în 2015.

Tehnologia Bitdefender protejează datele digitale a 500 de milioane de utilizatori de pe toate continentele, iar tehnologiile antivirus Bitdefender se clasează pe primul loc la nivel mondial în urma testelor specializate realizate de organisme independente de profil, printre care AV Test și AV-Comparatives.

Afacerea Bitdefender a fost fondată de soții Măriuca și Florin Talpeș.

România generează sub 2% din veniturile companiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
bitdefender box
productie
satu mare
talpes
zes zollner electronic