ANCOM pierde procesul cu unul dintre vicepreședinți

ANCOM pierde procesul cu unul dintre vicepreședinți
scris 29 mar 2019

Unul dintre vicepreședinții autorității de reglementare în comunicații (ANCOM), Eduard Lovin, va fi reangajat în funcția de director executiv al Direcției Reglementare din cadrul instituției, în urma unei decizii definitive a Curții de Apel București (CAB). Practic, Lovin va avea dreptul ca în anul 2023, când îi expiră mandatul de vicepreședinte, să preia postul de director executiv. El a fost demis în vara anului 2017 de fostul șef al ANCOM Adrian Diță, după ce acesta a modificat din temelii, printr-o decizie, organigrama instituției care supraveghează o piață de aproximativ 4 miliarde de euro. Și celălalt vicepreședinte al instituției, Bogdana Iana, a câștigat un proces similar.

Anterior, în aprilie 2018, Tribunalul București a respins cererea lui Lovin.

Urmărește-ne și pe Google News

În urma sentinței, Curtea de Apel București a hotărât anularea deciziei de concediere din august 2017 și plata de către ANCOM a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat Lovin de la data concedierii și până la data reintegrării efective, precum și la plata dobânzii legale de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv de la data de 21.09.2017 și până la plata efectivă.

EXCLUSIV Curtea de Conturi, chemată în instanță de ANCOM CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Curtea de Conturi, chemată în instanță de ANCOM

Pe de altă parte, Lovin va restitui ANCOM compensația în cuantum de 12 salarii de bază individuale acordată prin decizia de concediere, cu dobânda legală de la data pronunțării prezentei decizii, 25.03.2019, și până la momentul plății efective.

Fostul președinte al ANCOM Adrian Diță a semnat, în iunie 2017, o decizie care a modificat semnificativ organigrama instituției, arbitrul unei piețe de 4 miliarde de euro.

Decizia a avut ca efect desființarea, transferul și înființarea a unui număr aproximativ de 50 de direcții, departamente, servicii și birouri ale autorității.

În nota de fundamentare se afirma că structura organizatorică a ANCOM prezintă anumite deficiențe, cum ar fi "fragmentarea și granularitatea excesivă a organizării", care generau deficiențe de comunicare și productivitate redusă.

Mai mult, împiedica formarea unei culturi organizaționale adecvate, a unei funcționalități și conduceri bazate pe obiective fundamentale partajate și binecunoscute.

Vâlcov: ANCOM va digitaliza administrația statului cu banii de la operatorii telecom, care vor achita o taxă de 3% CITEȘTE ȘI Vâlcov: ANCOM va digitaliza administrația statului cu banii de la operatorii telecom, care vor achita o taxă de 3%

Alături de Lovin, reorganizarea ANCOM a condus la concedierea lui Bogdan Iana, responsabil Direcția Administrare Spectru Radio și Numerotație, Gabriel Necula, fost șef al Biroului Parc Auto și Gestiune Documente, Cătălin Mitrescu - șef al Departamentului IT și Ovidiu Tabără - șef Departament Achiziții.

Ulterior, în prima parte a lunii octombrie 2017, Iana și Lovin au fost numiți de către Parlament vicepreședinți ai instituției.

Diță a renunțat la șefia ANCOM la 20 octombrie 2017.

ANCOM a pierdut definitiv și procesele cu Necula, Mitrescu și Tabară.

viewscnt
Afla mai multe despre
ancom
litigiu
sentinta
eduard lovin