ANALIZĂ Profitabilitatea asigurătorilor, în creștere, cu toate că rata combinată a daunei este supraunitară. Pe RCA și CASCO, niciun asigurător nu a obținut profit. Cei mai mari câștigători și pierzătorii

ANALIZĂ Profitabilitatea asigurătorilor, în creștere, cu toate că rata combinată a daunei este supraunitară. Pe RCA și CASCO, niciun asigurător nu a obținut profit. Cei mai mari câștigători și pierzătorii
scris 3 oct 2022

Piața locală de asigurări a consemnat anul trecut un câștig net de 343,5 milioane de lei, de la un rezultat net pozitiv de 61,4 milioane de lei în 2020, conform datelor analizate de Profit.ro. În intervalul 2006 - 2015, industria de profil a fost pe minus în fiecare an și a cumulat pierderi de peste 3 miliarde de lei, cu un vârf de 1,15 miliarde de lei în 2013. Rezultatul net al industriei (diferența dintre suma profiturilor și suma pierderilor) a revenit pe plus în 2016 și s-a menținut pozitiv și în anii 2017 - 2019.

Din cele 27 de companii care au activat anul trecut în piața de asigurări, 19 au fost pe profit, față de 15 în 2020, în timp ce 8 companii au consemnat pierdere. Analiza nu a luat în calcul City Insurance, companie fără autorizație de funcționare din septembrie 2021 și aflată în procedura falimentului. 

Urmărește-ne și pe Google News

Profiturile au cumulat 447,02 milioane de lei, de la 407,5 milioane de lei în 2020, în timp ce pierderile au atins 103,5 milioane de lei, comparativ cu 344,3 milioane de lei la nivelul anului precedent.

ANALIZĂ Primii 100 de brokeri de asigurare, cotă și profitabilitate. Cel mai profitabil intermediar CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Primii 100 de brokeri de asigurare, cotă și profitabilitate. Cel mai profitabil intermediar

Anul trecut, cele mai mari câștiguri au fost obținute de Allianz-Țiriac Asigurări – 119,78 milioane de lei (compania a fost lider și în 2020, cu 118,8 milioane de lei), NN Asigurări de Viață - 72,06 milioane de lei (82,6 milioane de lei în 2020), ONIX Asigurări - 58,06 milioane de lei (36,9 milioane de lei în 2020), Generali România - 41,68 milioane de lei (36,4 milioane de lei în 2020) și PAID Romania - 39,4 milioane de lei (35,2 milioane de lei în 2020). Ierarhia a rămas neschimbată față de 2020.

La polul opus, în topul pierderilor intră Euroins - 35,5 milioane de lei (-223,2 milioane de lei în 2020), Gothaer - 24,61 milioane de lei (-21,6 milioane de lei în 2020), Asirom - 18,23 milioane de lei (-11,77 milioane de lei în 2020), Grawe Romania - 10,81 milioane de lei (-17,2 milioane de lei în 2020) și NN Asigurări Generale - 9,4 milioane de lei (-5,5 milioane de lei în 2020).

De remarcat că avansul profitabilității asigurătorilor a avut loc în condițiile în care rata combinată a daunei (fără cifrele City Insurance) calculată pentru toate clasele de asigurări generale, cu o pondere de 82% din totalul pieței, s-a situat la finalul anului 2021 la circa 121%, în creștere comparativ cu valoarea înregistrată în anul anterior (110%).

"Rata combinată a daunei calculată pe date cumulate pentru toate clasele de asigurări generale s-a situat la finalul anului 2021 la o valoare de circa 121%, în creștere comparativ cu valoarea înregistrată în anul anterior (110%). La finalul anului 2021, rata combinată a daunei pentru clasa A10 (RCA și CMR) a crescut comparativ cu finele anului 2020 pe total piață. Toate societățile autorizate de ASF să practice și RCA în perioada analizată au înregistrat rate combinate ale daunei supraunitare", scrie în raportul ASF privind asigurările pentru anul 2021. Cu alte cuvinte, pe RCA și CASCO, niciun asigurător nu a obținut profit din aceste linii de business.

EXCLUSIV UNIQA Asigurări intră pe segmentul polițelor de garanții și vrea subscrieri de 3 milioane de euro în următorii trei ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV UNIQA Asigurări intră pe segmentul polițelor de garanții și vrea subscrieri de 3 milioane de euro în următorii trei ani

În termeni de subscrieri (venituri din prime), după ce anul 2015 a marcat prima creștere după 2008, intervalul 2016 - 2021 a adus creșteri pe piața asigurărilor generale și de viață.

Anul trecut, veniturile asigurătorilor au atins aproximativ 14,2 miliarde de lei, în urcare cu 24% față de valoarea înregistrată în 2020.

"În anul 2021, societățile de asigurare autorizate și reglementate de ASF au subscris prime brute în valoare de aproximativ 14,2 miliarde lei, în creștere cu circa 24% față de valoarea înregistrată în anul anterior. Piața asigurărilor din România rămâne orientată spre activitatea de asigurări generale, ce deține o pondere de 82% din totalul primelor brute subscrise de societățile de asigurare autorizate și reglementate de ASF. Cu toate acestea, se constată creșterea susținută a volumului de prime brute subscrise (PBS) pentru activitatea de asigurări de viață, ce s-a situat la o valoare de 2,6 miliarde lei în anul 2021, cu 18% mai mare comparativ cu anul 2020.

Piața asigurărilor generale rămâne dominată de asigurările auto, astfel încât acestea, incluzând clasa A3 (Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare) și clasa A10 (Asigurări de răspundere civilă auto, inclusiv răspunderea transportatorului), reprezintă aproximativ 76% din totalul primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări generale și 62% din totalul primelor brute subscrise de societățile de asigurări în anul 2021 (...)", scrie în raportul ASF privind piața asigurărilor în anul 2021.

Pentru acest an, trendul pozitiv de profitabilitate la nivelul industriei asigurătorilor se va menține, cifrele ASF la șase luni indicând un câștig net (diferența între profituri și pierderi) de 459,73 milioane de lei.

"Valoarea profitului net, cumulat la nivelul întregii piețe, a fost de 485.858.083 lei, iar pierderea netă, cumulată la nivelul întregii piețe, a fost în valoare de 26.132.517 lei", se susține în raport.

viewscnt
Afla mai multe despre
asiguratori
profit
pierdere