

CFR SA riscă să nu mai poată plăti salarii dacă nu este aprobat rapid Contractul de activitate și performanță 2026-2030. Situația poate genera perturbarea gravă sau chiar la blocarea transportului feroviar, atenționează Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane.
Crescătorii de oi amenință că vin din nou la București să protesteze, de această dată cu remorci cu bălegar și cisterne cu lapte.
BNR este pregătită să reia procesul pentru adoptarea euro, în condițiile în care, la acest moment, România nu îndeplinește în prezent niciun criteriu pentru trecerea la euro, transmite guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Statul a apelat la trei pensionari, chemați rapid de acasă, pentru repornirea Grupului 4 Rovinari, care să suplinească închiderea centralei de la Cernavodă.
Astăzi, la ora 10:53, unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat. Sistemul Electroenergetic Național este stabil, iar activitatea se desfășoară normal. Toate estimările disponibile în acest moment arată că nu există riscuri pentru alimentarea constantă cu energie electrică la nivel național, a transmis Ministerul Energiei.
O dronă a fost identificată în mare, la Costinești, la doar 15 metri de stabilopozi.
România a păstrat ratingul de credit recomandat investițiilor după cele două evaluări ale agențiilor Fitch și Moody’s, în cazul celei dintâi după o contestație a autorităților române. Isărescu spune că deciziile de menținere a ratingurilor au fost absolut corecte, ca urmare a ajustării mari a deficitului fiscal, de peste 2% din PIB. Pe de altă parte, spune guvernatorul, pentru viitor este nevoie de o revenire la coaliția de guvernare care a luat deciziile, astfel încât să existe claritate în ceea ce privește deciziile următoare.
TikTok a eliminat videoclipurile care promovau teoria ambulanțelor „care fură copii”, la cererea CNA
Burg-Hostel din Cetatea Medievală a Sighișoarei, cel mai vechi hostel privat pentru tineret din România și parte a rețelei mondiale Hostelling International, își închide porțile, reclamând majorarea chiriei de aproape 9 ori.
Banca Națională a României a majorat de la 5,5% la 6,1% estimarea privind inflația la finele acestui an, ca urmare a efectelor generate de războiul din Golful Persic, de seceta severă, precum și pe fondul impactului creșterii chiriilor la stat.
Premierul Bolojan a avut în această dimineață, împreună cu miniștrii de resort, o teleconferință cu prefecții și reprezentanții serviciilor guvernamentale din țară responsabili de recepția proiectelor de investiții, prilej cu care a arătat că în următoarele două săptămâni trebuie finalizate și recepționate cât mai multe dintre lucrările finanțate prin PNRR. Pentru lucrările care nu vor fi finalizate până la final de august, România va suporta penalizări, a avertizat Bolojan.
Nuclearelectrica a anunțat că a început, în dimineața zilei de 13 august 2026, manevrele pentru oprirea controlată a unității 2 a CNE Cernavodă, decizie determinată de scăderea continuă semnificativă a nivelului fluviului Dunărea.
Radarele Armatei au detectat din nou ținte aeriene în apropierea României.
AROBS câștigă. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Un membru republican al Camerei Reprezentanților a Statelor Unite a propus un amendament la draftul legii bugetului apărării SUA pe anul fiscal 2027, aflat în prezent în stadiu final de dezbatere în Congres, care dispune ca șeful Comandamentului militar al SUA din Europa să elaboreze un raport cu ″opțiuni″ privind modernizarea capabilităților anti-rachetă ale facilității americane Aegis Ashore din România, de la Deveselu.
Reprezentanții companiei americane SHIELD AI au avut programată cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne o discuție despre utilizarea dronelor autonome, pilotate de inteligența artificială, în operațiuni de căutare-salvare, potrivit informațiilor Profit.ro.
Guvernul redeschide exploatarea de grafit de la Baia de Fier, fiind deja făcute toate demersurile pentru ca statul român să rămână beneficiarul licenței, anunță ministrul Apărării, Radu Miruță.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2419 | -0.0017 | -0.03 % |
| 1 USD | 4.5195 | -0.0194 | -0.43 % |
| 1 GBP | 6.1284 | -0.0091 | -0.15 % |
| 1 CHF | 5.5830 | +0.0011 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro