Pe Candiano Popescu, în capătul dinspre Piața Libertății, e o “alee cu restaurante”, pe o latură a Parcului Carol I. Sunt vreo șase, lipite unul de celălalt, la parterul unui șir de blocuri. Am scris despre ele, acum a venit rândul lui La Papile. Acesta e ultimul din șir, deschis de vreo doi ani, ca și celelalte. Ei sunt la parterul unei clădiri noi, pe colț.
Nu e primul restaurant în acel loc, îmi aduc aminte de unul spaniol destul de bun. Cred că La Papile i-a luat locul direct, fără să se mai treacă prin alt restaurant, pentru că mi s-a părut că văd în amenajare urme ale celui de dinainte. La Papile e mai mare decât celelalte, și conceput de la început pentru a fi restaurant. Cel spaniol avea o băcănie în față, acum am văzut doar un galantar cu pește proaspăt și niște lăzi cu fructe ca decor, mai degrabă. E luminos, cu pereți de sticlă pe două lături, cu mobilier și ornamente bogate, poate chiar în exces, dacă e să le măsurăm cu moda zilei în materie de ambianța.
Meniul e foarte lung, bucătărie italiană tradițională și ceva multicuisine, preponderent pește și fructe de mare. Eu am luat paste cu fructe de mare, tartar de ton și încă ceva. Au fost destul de bune, îmi amintesc, dar nu ceva pentru care să vreau să mă întorc la ei în mod special.
Se mănâncă destul de bine la restaurantele de pe Candiano Popescu, dacă nu ai așteptări neobișnuite. Cred că sunt singurele restaurante bune pe o arie destul de largă în zonă. Și La Papile e cel mai mare dintre ele, cel mai bine echipat și cu oferta cea mai largă. Nu că ar fi neapărat un argument în favoarea lor acesta, dar e bine de știut.
