Tribunalul București a admis vineri solicitarea DNA privind instituirea pentru 60 de zile a interdicției inițierii procedurii de dizolvare sau lichidare a firmei Tel Drum.
DNA solicită luarea acestei măsuri preventive pe o durată de 60 de zile, amintește news.ro.
Procurorii DNA au motivat că Tel Drum a solicitat deja deschiderea procedurii de insolvență, ceea ce produce riscul de lichidare și radiere în termen scurt a societății, astfel încât aceasta nu va mai putea fi trasă la răspundere. "Prin urmare, se consideră că măsura solicitată este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal”, subliniază DNA.
"SC Tel Drum SA a fost trimisă în judecată, ca persoană juridică, pentru folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, la data de 27 decembrie 2017. De asemenea, într-un dosar separat aflat în faza de urmărire penală, față de S.C. Tel Drum S.A. s-a dispus urmărirea penală, având calitatea de suspectă pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul”, au precizat procurorii DNA.
Ei au amintit că în 17 ianuarie au adus la cunoștința Tel Drum calitatea de suspectă și dispunerea măsurilor asigurătorii în cauză. La aceeași dată, pe rolul Tribunalului Teleorman s-a înregistrat solicitarea de insolvență a debitorului firmei, cu termen 29 ianuarie 2018.
Firma Tel Drum și-a cerut insolvența, avocatul firmei precizând pentru Profit.ro că "falimentul" este materia care face obiectul cererii. Dosarul a fost înregistrat în 17 ianuarie, la Tribunalul Teleorman, în aceeași zi în care DNA a extins urmărirea penală în cazul Tel Drum, în dosarul în care este cercetat și Liviu Dragnea, și a instituit măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale firmei, precum și asupra sumelor de bani ce urmează a-i fi virate.
"Luarea măsurilor asiguratorii a pus societatea în imposibilitate de a-și onora obligațiile contractuale și plățile", a arătat avocatul firmei pentru Profit.ro, precizând astfel că este cerută insolvența firmei, nu falimentul care reprezintă materia ce face obiectul cererii.
La data în care a fost deschisă acțiunea în instanță, DNA a cerut "extinderea urmăririi penale față de persoana juridică SC TEL DRUM SA, suspectă pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul. "În cauză s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale suspectei SC TEL DRUM SA, precum și poprire asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terți, cu orice titlu, în conturile bancare deținute aceasta, până la concurența sumei de 32.118.589,51 lei (reprezentând suma foloaselor necuvenite și suma cu care s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către stat)", a anunțat DNA.
În 13 noiembrie 2017, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost pus sub urmărire penală sub acuzațiile de constituire a unui grup infracțional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete și abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanți ai firmei Tel Drum.
Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, a inițiat un grup infracțional organizat care acționează și în prezent și din care au făcut și fac parte funcționari ai instituțiilor din administrația publică și persoane din mediul de afaceri.
Prejudiciul în acest dosare ste de 30 de milioane de lei prin abuz în serviciu și de 20 de milioane de euro prin fraudarea fondurilor europene.
Grupul inițiat în anul 2001 a vizat obținerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanțate din fonduri publice , prin comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, spun procurorii DNA.
Liviu Dragnea a fost pus sub urmărire penală pentru constituirea unui grup infracțional organizat, pentru două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și pentru două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.