Banca Transilvania, în discuții exclusive pentru achiziția BRD Pensii. Tranzacția, așteptată să se încheie până în 10 săptămâni. Se discută condițiile „tehnice și legale” și va urma un parcurs mai complicat de integrare

Banca Transilvania, în discuții exclusive pentru achiziția BRD Pensii. Tranzacția, așteptată să se încheie până în 10 săptămâni. Se discută condițiile „tehnice și legale” și va urma un parcurs mai complicat de integrare
scris 14 feb 2024

Grupul Banca Transilvania va face cel mai probabil încă un pas spre extindere. A ajuns la faza discuțiilor „tehnice și legale” pentru achiziția BRD Pensii. Tranzacția ar urma să se încheie rapid, arată surse din piață pentru Profit.ro.

Banca Transilvania a intrat în faza discuțiilor exclusive pentru achiziția BRD Pensii, care are în administrare active de peste 5,5 miliarde de lei în Pilonul 2 și circa jumătate de milion de clienți.

Urmărește-ne și pe Google News

Condițiile mari privind tranzacția au fost deja agreate și s-a ajuns la faza discuțiilor „tehnice și legale”, arată sursele Profit.ro.

Tranzacția ar urma să se încheie „rapid”, într-un orizont „de până la 10 săptămâni”.

După achiziția BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA, va urma un parcurs mai „complicat”. BRD Pensii urmează să fie integrată în BT Pensii. Cea din urmă este activă însă doar pe Pilonul 3 (pensiile facultative), în timp ce BRD Pensii are clienți atât pe Pilonul 2 (pensiile obligatorii administrate privat), cât și pe Pilonul 3.

O nouã ediție Tezaur: Cu ce dobânzi neimpozabile vine acum statul CITEȘTE ȘI O nouã ediție Tezaur: Cu ce dobânzi neimpozabile vine acum statul

Interesul BT pentru tranzacție vine din faptul că este o „oportunitate bună”, atât ca tranzacție, pentru numărul de clienți ridicat care poate fi adus, cât și ca posibilitate de a intra pe Pilonul 2.

BRD și Banca Transilvania nu au dorit să comenteze pe marginea acestui subiect.

BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA este deținută de SOGECAP, societate de asigurări franceză, parte a grupului Societe Generale, cu 51% din acțiuni, și de BRD Societe Generale, cu 49%.

BRD Pensii are în administrare active de 5,56 miliarde de lei în Pilonul 2. La finele anului trecut, situația detaliată arată că banii erau plasați preponderent în titluri de stat (circa 72%) și acțiuni (18,6%). BRD Pensii plasase 4,6% din fonduri în acțiuni la Banca Transilvania în valoare de circa 250 de milioane de lei, fiind și cel mai mare plasament de acțiuni – acțiuni pe care este posibil să fie nevoită să le vândă după preluare. Și Fondul de pensii facultative BRD Medio are plasate în acțiuni Banca Transilvania 11,2 milioane de lei, respectiv 4,83% din portofoliu.

Fondurile private de pensii au reglementări speciale privitoare la plasamente, pentru a fi evitate conflicte de interes. Dacă societatea de administrare are ca acționar o bancă, aceeași bancă nu poate fi și depozitar pentru fondul de pensii.

În cazul BRD Pensii, pentru Fondul de pensii private obligatorii, contul de depozit la termen era la BCR, unde era plasate 4,2% din fonduri sau 230 de milioane de lei. Fondul mai avea plasate și circa 48 milioane de lei în două emisiuni de obligațiuni ale Raiffeisen Bank, fără expunere și pe obligațiuni Banca Transilvania. 

În cazul Fondului de pensii facultative BRD Medio, de dimensiuni mi mici, tot la BCR era plasat un depozit la termen de 9,15 milioane de lei. 2,13 milioane de lei sunt în obligațiuni Raiffeisen. Alte 48,6 milioane de lei sunt în acțiuni, iar cea mai mare parte a plasamentelor a mers în titluri de stat: 161,45 milioane de lei (69,57% din portofoliu)

BT Pensii, cu care în viitor se va face integrarea, administrează doar fond de pensii de pilon 3, facultative, și are depozitele la termen împărțite între BRD-Groupe Societe Generale (3,26 milioane de lei), Unicredit (2,05 milioane de lei) și Eximbank (1,1 milioane lei). Are plasate și 18,14 milioane de lei îm obligațiuni corporative emise de trei bănci: BCR, Raiffeisen și Unicredit.

Societatea de administrare, pe care BT vrea să o cumpere, avea la jumătatea anului trecut venituri din exploatare de 10 milioane de lei, dintre care 6,4 milioane de lei din comisioane de administrare a Pilonului 2, și cheltuieli de 14,7 milioane de lei, inclusiv cheltuieli nete cu provizioanele de 4,4 milioane de lei. Pierderea netă a societății s-a redus însă de la 16,4 milioane de lei la jumătatea lui 2022 la 4,7 milioane de lei.

Societatea BRD Pensii a fost lovită de un scandal în 2022. Directoarea Alina Andreescu și alte 14 persoane au fost puse sub acuzare pentru delapidare, cu un prejudiciu estimat la 23 de milioane de lei. Francezii au fost nevoiți să facă o majorare de capital pentru a acoperi lipsurile din bilanțuri.

Banca BRD a anunțat în toamna lui 2022 că renunță la activitatea de vânzare a fondurilor de pensii private pentru pilonul 2 și 3 administrate de BRD Pensii, acesta fiind și principalul canal de vânzare pentru societatea de pensii. În fapt, activitatea de vânzare a fost foarte redusă, fondurile BRD Pensii fiind printre cele mai puțin active în piață și cu randamentul cel mai mic asigurat participanților la Pilonul 2. Majoritatea noilor clienți au intrat prin redistribuire aleatorie, procedura prin care angajații nou intrați în ăiața muncii sunt distribuiți între fondurile de pensii de Pilon 2 dacă nu își aleg singuri entitatea la care vor să contribuie la pensiile private obligatorii. 

Recent a apărut și informația că SocGen ar pregăti un exit total din România și că angajat JP Morgan pentru a-i găsi un cumpărător. Oficialii SocGen și cei ai BRD nu au dorit să comenteze.

În schimb, BT este în expansiune pe piața internă, după ce a anunțat oficial achiziția afacerilor OTP în România.

viewscnt
Afla mai multe despre
brd pensii
banca transilvania
bt pensii