Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur cu dobânzi de până la 5,35%, cele mai mari de la lansarea Programului

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur cu dobânzi de până la 5,35%, cele mai mari de la lansarea Programului
scris 4 feb 2022

Începând de luni, 7 februarie, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4,50%, 5% și 5,35%.

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Urmărește-ne și pe Google News
Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

“Anul trecut, mai mult de 114.000 de români au investit peste 5 miliarde lei în titlurile Tezaur - o sumă record de la lansarea programului. Românii au încredere în bonitatea statului român, iar faptul că din ce în ce mai mulți bani sunt încredințați pentru economisire confirmă acest lucru”, consideră ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Investitorii străini pariază pe România CITEȘTE ȘI Investitorii străini pariază pe România

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

viewscnt
Afla mai multe despre
tezaur
titluri de stat