Bitcoin a urcat marți la un nou maxim record, în contextul în care Coinbase, cea mai mare platformă de listare a criptomondelor din SUA și una dintre cele mai mari din lume, va debuta mâine la bursă.
Potrivit Bloomberg, Coinbase ar putea fi evaluată la circa 100 de miliarde de dolari.
Listarea Coinbase a alimentat optimismul pe piața criptomonedelor. Bitcoin a urcat la până la 62.732, nou maxim record, relevă datele Coindesk.
CITEȘTE ȘI Piața M&A globală, cel mai bun început de an din ultimele peste două decenii. "Nu am mai văzut un nivel așa mare de activitate de foarte mult timp. Banii vin din diferite părți."
Coinbase, care a anunțat anterior că vizează o listare tehnică (fără lansarea unei oferte publice în prealabil) pe bursa Nasdaq, va intra la tranzacționare pe 14 aprilie.
Fondată în 2012, Coinbase are circa 56 de milioane de utilizatori în peste 100 de țări. Doar în primul trimestru, compania a câștigat circa 13 milioane de noi utilizatori.
Printre cei mai mari acționari ai companiei americane se numără Andreessen Horowitz, Tiger Global Management, Ribbit Capital, Union Square Ventures și cofodatorul companiei, Frederick Ernest Ehrsam III. În 2018, compania a preluat echipa Memo.AI, un startup american fondat de trei români.