Un desen furat de naziști în 1940, semnat Edgar Degas, a fost vândut la licitație cu peste 460.000 de euro

Un desen furat de naziști în 1940, semnat Edgar Degas, a fost vândut la licitație cu peste 460.000 de euro
scris 11 iul 2016

Desenul ”Trei dansatoare/ Trois danseuses en buste”, de Edgar Degas, care a fost furat de naziști în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost adjudecat, duminică, prin telefon, de un colecționar italian, contra sumei de 462.500 de euro, anunță Le Point.

Vânzarea desenului realizat de pictor în 1898 și estimat la 350.000 - 450.000 de euro a avut loc la casa de licitații Osenat, din Fontainebleu (Seine-et-Marne), scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Această lucrare este o piesă de istorie, pentru că a dispărut timp de decenii din vizorul colecționarilor, după ce a fost furată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de armata germană.

Desenul a fost confiscat de naziști în august 1940, de la domiciliul medicului parizian Maurice Dreyfus, decedat în 1957. Restituirea sa a fost realizată cu ajutorul specialiștilor, după o procedură pusă în aplicare de ministrul Culturii de la acea vreme. Maurice Dreyfus a semnalat, în 1947, autorităților franceze că acest desen în cărbune nu figura printre operele care i-au fost restituite după Război.

Desenul a fost regăsit în 1951, într-un dulap al vechii ambasade a Germaniei, dar nu a fost identificat ca opera căutată de proprietarul său. A fost, deci, atribuită Muzeului Luvru, după ce a fost înregistrată între operele numite ”MNR” (Muzeul Național al Recuperării), adică plasată în responsabilitatea juridică a ministerului Afacerilor Externe, în așteptarea identificării proprietarilor de drept.

DOCUMENT BNR se opune, la Guvern, proiectului privind contractele de credit oferite consumatorilor CITEȘTE ȘI DOCUMENT BNR se opune, la Guvern, proiectului privind contractele de credit oferite consumatorilor

Aproximativ 2.000 de lucrări MNR se află încă în depozitul muzeului francez.

Potrivit Ministerului Culturii francez citat de Le Figaro, această restituire ”este un prim rezultat al unui nou proces”, care vizează să găsească proprietarul operelor MNR, înainte ca proprietarii de drept să se pronunțe. Martorii direcți sunt din ce în ce mai numeroși și numărul interogărilor, din ce în ce mai scăzut.

În această perspectivă, ministerul a concluzionat un parteneriat cu organizația Généalogistes de France, pentru a realiza cercetări necesare. Cinci alte dosare au fost încredințate specialiștilor în cadrul acestui parteneriat. 

viewscnt
Afla mai multe despre
edgar degas
trois danseuses en buste