Paul McCartney ar putea să recâștige 50% din drepturile de autor asupra cântecelor The Beatles, pe piața americană

Paul McCartney ar putea să recâștige 50% din drepturile de autor asupra cântecelor The Beatles, pe piața americană
scris 21 mar 2016

Paul McCartney a inițiat o procedură judiciară care îi va permite să revendice drepturile de autor pe piața americană asupra a 50% din catalogul muzical al trupei The Beatles, în 2018, la peste trei decenii după ce drepturile asupra acestor piese au fost cumpărate de Michael Jackson, informează site-ul revistei New Musical Express.

Drepturile de autor asupra unor părți din catalogul muzical al trupei The Beatles vor putea fi reclamate de compozitorii acelor piese, Paul McCartney și moștenitorii lui John Lennon, în ianuarie 2018. În timp ce Yoko Ono a încheiat deja un acord cu Sony, prin care a oferit acestui grup drepturile de autor asupra a 50% din piesele compuse de John Lennon, Paul McCartney a inițiat o procedură în justiție, pentru a-și recupera în mod legal drepturile de autor care i se cuvin, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit revistei Billboard, Paul McCartney a deschis această acțiune în justiție în decembrie 2015.

”Legea drepturilor de autor din Statele Unite oferă compozitorilor posibilitatea de a-și recupera drepturile editoriale asupra pieselor lor, iar în cazul cântecelor compuse înainte de 1978, compozitorii și textierii pot să își recupereze cântecele după două perioade consecutive de 28 de ani, adică 56 de ani. (Legislația în cauză permite compozitorilor unor cântece lansate în sau după 1978 să își recupereze drepturile de autor după 35 de ani). Catalogul Lennon-McCartney va depăși pragul de 56 de ani în 2018”, explică editorii revistei Billboard.

Paul McCartney dorește să își revendice drepturile de proprietate intelectuală pe care le deține asupra a 32 de cântece, pe piața americană, însă nu va putea să le revendice în alte părți ale lumii.

”Wicked”, musicalul care a ajuns cel mai repede la încasări de 1 miliard de dolari, pe Broadway CITEȘTE ȘI ”Wicked”, musicalul care a ajuns cel mai repede la încasări de 1 miliard de dolari, pe Broadway

Pentru multe dintre celelalte piese compuse de McCartney, artistul britanic va putea să revendice aceste drepturi de autor abia în 2025.

Cele mai multe dintre cântecele lansate de trupa The Beatles au fost compuse de Paul McCartney și John Lennon.

Printre piesele vizate de acțiunea inițiată în justiție de Paul McCartney se află majoritatea cântecelor de pe albumul ”Abbey Road”, dar și alte single-uri de pe albume lansate de grupul The Beatles între anii 1962 și 1964.

Michael Jackson a cumpărat compania ATV, care deținea drepturile de autor asupra catalogului trupei The Beatles, în 1985, de la omul de afaceri australian Robert Holmes, învingându-l în acea licitație pe Paul McCartney. Ulterior, Michael Jackson și grupul Sony au înființat un joint-venture în 1995, Sony/ATV Music Publishing, cel mai mare grup editorial muzical din lume, care deține drepturile de autor și de comercializare asupra unui număr uriaș de piese celebre.

Săptămâna trecută, Sony Corp. a anunțat că a semnat un acord cu fondul care administrează averea cântărețului Michael Jackson, pentru a cumpăra cu 750 milioane de dolari partea deținută de ”regele muzicii pop” în Sony/ATV Music Publishing.

The Beatles, înființată în 1960 în orașul Liverpool, este una dintre cele mai renumite și mai influente trupe din istoria muzicii rock. Alcătuită din John Lennon, Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr, formația britanică a vândut peste un miliard de discuri pe plan mondial.

viewscnt
Afla mai multe despre
paul mccartney
the beatles