Muzeul Prado va fi extins. Proiectul la care va lucra arhitectul britanic Norman Foster costă 30 de milioane de euro

Muzeul Prado va fi extins. Proiectul la care va lucra arhitectul britanic Norman Foster costă 30 de milioane de euro
scris 25 nov 2016

Muzeul Prado din Madrid va fi extins, iar de proiectul câștigător, în care vor fi investiți 30 de milioane de euro, îi aparține arhitectului britanic Norman Foster, care va face echipă cu spaniolul Carlos Rubio, informează The Guardian.

Cei doi arhitecți vor renova Salón de Reinos, o clădire de secol al XVII-lea, care va folosi drept extensie a muzeului din capitala Spaniei, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Competiția de arhitectură a fost lansată în martie 2016, iar proiectul câștigător ar trebui să fie realizat până la finalul lui 2019, când muzeul va împlini 200 de ani.

Propunerea celor doi arhitecți ”respectă și valorifică ceea ce se află acolo, ajustând spațiul la nevoile timpurilor noastre”, potrivit unui comunicat transmis joi de muzeu.

Salón de Reinos este una dintre clădirile palatului Buen Retiro, comandat de regele Felipe IV al Spaniei, care i-a servit drept a doua reședință și datează din 1635.

Douăsprezece sculpturi de Rembrandt Bugatti, adjudecate la Christie\'s cu peste 5 milioane de euro CITEȘTE ȘI Douăsprezece sculpturi de Rembrandt Bugatti, adjudecate la Christie's cu peste 5 milioane de euro

Muzeul Prado a intrat anul trecut în posesia clădirii, care a servit Muzeului Armatei, cu scopul de a-și mări spațiul de expoziții.

Firmele lui Foster și Rubio plănuiesc să deschidă fațada sudică, creând o curte interioară gigant care va da impresia că acestă clădire este semi-deschisă, însă va păstra balcoanele originale.

”Un nou acoperiș va stoca energie solară, va oferi lumină naturală galeriilor”, arată Foster & Partners într-un comunicat.

În vârstă de 81 de ani, Norman Foster a lucrat la proiecte din toată lumea. Firma sa este responsabilă de Millennium Bridge din Londra, de remodelarea stadionului Camp Nou din Barcelona, de aeroporturi din Panama, Iordania și Hong Kong.

Carlos Rubio a fondat Rubio Architectural în 2014. Firma sa a fost implicată în proiecte din Spania, Rusia și Arabia Saudită.

viewscnt
Afla mai multe despre
muzeul prado
norman foster