Lista completă a trofeelor atribuite în cadrul celor 24 de categorii de premii care au fost decernate la gala Oscar 2017.
Premiile Oscar sunt atribuite în fiecare an pe baza voturilor exprimate de membrii Academiei de film americane (Academy of Motion Picture Arts and Sciences – AMPAS), scrie News.ro.
Cea de-a 89-a gală de decernare a premiilor Oscar a avut loc în noaptea de duminică spre luni la Dolby Theatre din Los Angeles. Gala a fost transmisă în direct de postul american ABC și a fost difuzată în peste 225 de țări și teritorii din întreaga lume.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Evenimentul a fost prezentat de Jimmy Kimmel.
Gafă uriașă la decernarea premiului pentru "cel mai bun film"
Decernarea Oscarului pentru ”cel mai bun film” a fost momentul cel mai așteptat și controversat al serii. Pentru a marca 50 de ani de la lansarea filmului ”Bonnie and Clyde”, actorii Faye Dunaway și Warren Beatty au fost invitați să prezinte câștigătorul acestui premiu.
Echipa filmului ”La La Land” a urcat pe scenă pentru a primi trofeul și producătorii acestui musical au început să mulțumească organizatorilor, dar s-au oprit după câteva momente, atunci când și-au dat seama că filmul ”Moonlight” era câștigătorul real al trofeului.
”Nu știu dacă ăsta este adevărul, este mai presus de visele mele”, a spus regizorul filmului ”Moonlight”, Barry Jenkins, după ce a urcat pe scenă.
Warren Beatty a spus că a primit un plic greșit, pe care scria Emma Stone, din acest motiv anunțând ”La La Land” drept câștigător.
”Nu știu ce s-a întâmplat, mă învinovățesc. Nu vreau să vedem persoane dezamăgite. Știam că o să dau greș cu prezentarea asta”, a spus în final prezentatorul galei, Jimmy Kimmel.
Jordon Horowitz, unul dintre producătorii filmului ”La La Land”, și-a dat seama de acea eroare în timp ce se afla pe scenă și a arătat spectatorilor plicul în care era menționat faptul că ”Moonlight” câștigase Oscarul pentru cel mai bun film.
CITEȘTE ȘI FOTO&VIDEO Nokia 3310, relansat oficial. Cât va costaPrezentăm mai jos lista completă a premiilor decernate la gala Oscar 2017:
Cel mai bun film: “Moonlight”
Cel mai bun regizor: Damien Chazelle (”La La Land”)
Cel mai bun actor în rol principal: Casey Affleck
Cea mai bună actriță în rol principal: Emma Stone (”La La Land”)
Cel mai bun actor în rol secundar: Mahershala Ali (”Moonlight”)
Cea mai bună actriță în rol secundar: Viola Davis (”Fences”)
Cel mai bun film străin: ”The Salesman” (Iran)
Cel mai bun lungmetraj de animație: ”Zootopia”
Cea mai bună regie artistică: ”La La Land”
Cel mai bun scenariu adaptat: ”Moonlight” (Barry Jenkins, Tarell Alvin McRaney)
Cel mai bun scenariu original: ”Manchester by the Sea” (Kenneth Lonergan)
Cea mai bună imagine: ”La La Land”
Cel mai bun montaj: ”Hacksaw Ridge”
Cea mai bună coloană sonoră: ”La La Land”
Cel mai bun cântec original: "City of Stars" (”La La Land”)
Cel mai bun montaj de sunet: ”Arrival”
Cel mai bun mixaj de sunet: ”Hacksaw Ridge”
Cele mai bune efecte vizuale: ”The Jungle Book”
Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: ”Suicide Squad”
Cele mai bune costume: ”Fantastic Beasts and Where to Find Them”
Cel mai bun scurtmetraj animat: ”Piper”
Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune: “Sing”
Cel mai bun lungmetraj documentar: ”O.J.: Made in America”
Cel mai bun scurtmetraj documentar: “The White Helmets”