VIDEO Scanarea facială de pe Galaxy S8 poate fi păcălită cu o fotografie

VIDEO Scanarea facială de pe Galaxy S8 poate fi păcălită cu o fotografie
scris 3 apr 2017

Viitorii posesori ai smartphone-ului Galaxy S8 nu ar trebui să se bazeze pe scanarea facială, deoarece acesta poate fi “bătută” cu o banală fotografie.

Un clip postat pe YouTube de un utilizator care a intrat deja în posesia noului flagship Samsung, Galaxy S8, arată cât de ușor poate fi păcălit sistemul de recunoaștere facială, folosind o banală fotografie digitală de pe un alt telefon.

Urmărește-ne și pe Google News

Tot ce trebuie pentru a trece de securizarea prin recunoașterea facială de pe Galaxy S8 este o fotografie cu posesorul telefonului. Aceasta trebuie îndreptată către camera frontală pentru ca sistemul de recunoaștere facială să creadă că este vorba de adevăratul posesor al telefonului.

Apple ar putea muta senzorul de amprente pe spatele următorului iPhone CITEȘTE ȘI Apple ar putea muta senzorul de amprente pe spatele următorului iPhone

Recunoașterea facială nu a fost niciodată o metodă sigură de autentificare pe smartphone-uri. Încă din 2011, când Google a lansat facilitatea Face Unlock pe Android 4, aceasta s-a arătat incapabilă să facă diferența dintre o figură reală și o fotografie.

6 ani mai târziu, se dovedește că, deși aceasta nu a devenit mai sigură, este folosită în continuare de producătorii de smartphone-uri, mai mult ca un atu de marketing, decât ca un instrument cu adevărat funcțional de securitate.

Din fericire, scanarea facială nu este singura tehnologie biometrică de care dispune Galaxy S8. Acesta poate fi securizat atât cu amprenta, cât și prin intermediul scanerului de iris.

viewscnt
Afla mai multe despre
samsung
galaxy s8