Samsung promite un nou design pentru Galaxy S8

Samsung promite un nou design pentru Galaxy S8
scris 31 oct 2016

Deși ecourile scandalului care a avut în prim plan smartphone-ul Note 7 nu s-au stins, Samsung se concentrează deja asupra viitorului flagship.

Samsung încă nu știe de ce a explodat Note 7, dar este forțată să se gândească deja la următorul vârf de gamă. Acesta va fi Galaxy S8, telefon care, în mod tradițional, este lansat în primăvară.

Urmărește-ne și pe Google News

Lee Kyeong-tae, vicepreședintele companiei coreene, a declarat pentru The Wall Street Journal că Samsung lucrează deja la S8 și că acesta va avea un design nou, o cameră foto mai bună și un serviciu bazat pe inteligență artificială.

Samsung a folosit același design doi ani consecutivi, modele S6 și S7 arătând practic identic. Cum înainte de acestea a mers și trei ani fără nicio modificare, iar rivalul Apple folosește de trei ani aceleași linii de design este puțin surprinzător faptul că Samsung se grăbește să schimbe designul.

Profitul Samsung scade cu 30% ca urmare a renunțării la Note 7 CITEȘTE ȘI Profitul Samsung scade cu 30% ca urmare a renunțării la Note 7

Rămâne însă de văzut dacă schimbarea de design promisă este una complexă, care va duce la un dispozitiv schimbat complet față de generația anterioară sau sunt doar mici retușuri, iar promisiunea vicepreședintelui Samsung este doar una menită să mute atenția de la scandalul cu Note 7 la viitorul vârf de gamă al companiei.

Upgrade-ul camerei foto nu este nicio surpriză. Am fi fost surprinși dacă nu ar fi fost cazul, camera foto fiind una din zonele pe care toți producătorii încearcă să vină cu mici artificii care să îmbunătățească mai mult sau mai puțin artificial calitatea fotografiilor.

Cât despre serviciul bazat pe inteligență artificială promis, acesta ar putea avea legătura cu una din recentele achiziții operate de producătorul coreean. Acesta a cumpărat chiar în octombrie anul acesta Viv, un asistent virtual dezvoltat creatorii Siri.

Achiziția făcută de Samsung a venit la puțin timp după ce Google a lansat Google Assistant. Cei de la Samsung au realizat, probabil, că le lipsește ceva ce atât Apple, cât și Google au: un asistent virtual. Rămâne de văzut în măsura va reuși Samsung să dezvolte un produs care să poată concura cu Siri și Google Assistant.

viewscnt
Afla mai multe despre
samsung
galaxy s8
smartphone