Nokia dă Apple în judecată pe motiv că nu primește bani pentru toate brevetele licențiate

Nokia dă Apple în judecată pe motiv că nu primește bani pentru toate brevetele licențiate
scris 22 dec 2016

Pentru prima oară după războiul brevetelor izbucnit la începutul noii ere a smartphone-urilor, când toată lumea dădea în judecată pe toată lumea, Nokia reia strategia proceselor, dând în judecată Apple, tot din cauza brevetelor.

Totul a început după un proces intentat de Apple în California împotriva unor companii intermediare, care se ocupă exact cu intentarea proceselor împotriva companiilor care folosesc tehnologii brevetate de alte companii. Acestea, la rândul lor, intentaseră mai multe procese împotriva Apple pe baza brevetelor deținute de Nokia.

Urmărește-ne și pe Google News

Apple a inițiat un proces împotriva acestor companii care, dacă îi va da câștig de cauză, poate stabili un precedent benefic pentru industrie. Miza este eliminarea din schemă a acestor intermediari care nu dețin proprietăți intelectuale, dar câștigă extrem de mulți bani de pe urma proceselor.

Facebook Messenger poate realiza conferințe video cu până la 50 de utilizatori CITEȘTE ȘI Facebook Messenger poate realiza conferințe video cu până la 50 de utilizatori

Numiți popular ”patent trolls”, aceste companii sunt acuzate de Apple că au complotat împreună cu Nokia pentru a obține sume de bani mai mari decât Nokia însăși ar fi reușit (se poate citi și meritat), pentru tehnologiile brevetate de finlandezi și utilizate de Apple în produsele sale. În fapt, un singur intermediar, o companie numită Acacia, a dat Apple în judecată de mai mult de 40 de ori în ultimii ani, strict pe baza brevetelor Nokia.

Ca principiu, companiile din domeniul tehnologiei sunt de acord că intermediarii care intentează zeci sau sute de procese pentru brevete care nu le aparțin sunt nocivi pentru industrie. Însă, când aceștia favorizează una dintre companii, cum este Nokia în acest caz, punctele de vedere se schimbă radical.

Drept urmare, după ce Apple a intentat proces intermediarilor care o hărțuiau pentru brevetele deținute de Nokia, compania finlandeză a intentat proces direct împotriva Apple. Motivul oficial este că Apple nu ar plăti Nokia pentru toate tehnologiile pe care le folosește în produsele sale și care sunt brevetate de finlandezi.

Super Mario Run doboară recordul pentru cea mai descărcată aplicație în ziua lansării CITEȘTE ȘI Super Mario Run doboară recordul pentru cea mai descărcată aplicație în ziua lansării

Noul proces are în vedere 32 de brevete deținute de Nokia care includ tehnologii ce privesc ecranul, interfața grafică software-ul și codec-urile video și sunt folosite de Apple în cadrul telefoanelor și tabletelor sale.

Ultimul proces dintre cele două companii datează din 2009. Și atunci Nokia fost cea care a dat Apple în judecată și tot din cauza brevetelor. Doi ani mai târziu, s-a ajung la un acord prin care Apple a plătit o sumă fixă pentru folosirea anterioară a tehnologiilor brevetate de Nokia și a fost de acord să plătească taxe la intervale regulate pentru viitoarea folosire a acestora.

viewscnt
Afla mai multe despre
nokia
apple
proces
brevete