Huawei și-a prezentat noul vârf de gamă, Mate 9, un smartphone cu dotări de top dar și un preț descurajator.
Cu un ecran full HD de 5,9 inch, Mate 9 folosește Kirin 960, ceea ce producătorul numește cel mai rapid procesor din lume. Compus din opt nuclee, acesta este secondat de 4 GB memorie RAM. Deși destul de subțire, la 7,9 mm, noul smartphone de la Huawei este greu, cântărind 190 de grame.
Mate 9 este al doilea smartphone Huawei care folosește un sistem dual de camere foto Leica. O cameră are 20 MP, iar cealaltă are 12 MP, ambele cu o deschidere a diafragmei F/2.2.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Cele două camere dispun de stabilizare optică și pot realiza așa-numitul zoom hibrid - un zoom digital cu o pierdere mai mică de calitate decât în mod normal, care ne este deja cunoscut de la iPhone 7 Plus.
Acesta este primul smartphone Huawei capabil să înregistreze video în format 4K. Fișierele rezultate astfel, dacă nu vor încăpea pe cei 64 GB de memorie internă, vor putea fi salvate pe un card microSD ce poate ajunge și la 256 GB.
Interesant și oarecum amuzant este că, după epopeea Note 7, cei de la Huawei au simțit nevoia să sublinieze în comunicarea oficială că Mate 9 folosește o ”baterie sigură” de 4.000 mAh care, conform producătorului, va asigura o autonomie de peste două zile - ceea ce ar fi grozav dacă se va concretiza în practică.
Cei de la Huawei nu au menționat o dată exactă pentru disponibilitate, cert este că România nu se află printre țările din primul val. La fel de cert este că cei care se vor grăbi să cumpere Mate 9 imediat după lansare vor trebui să scoată de buzunar 699 de euro.
Cu aceeași ocazie, Huawei a lansat și o versiune numită Mate 9 Porsche Design, care va oferi 6 GB memorie RAM și 256 GB spațiu de stocare pentru 1.395 de euro.